Ministerul Apărării
Actualitate

Armata obligatorie în România. Ministerul Apărării anunță când s-ar putea întâmpla

Ministerul Apărării a explicat în ce situații armata poate deveni obligatorie în România.

Ministerul Apărării Naționale propune implementarea unui proiect prin care tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, atât bărbați cât și femei, să se înroleze în stagiul militar.

Când poate deveni armata obligatorie în România

Generalul Constantin Spînu, reprezentantul oficial al Ministerului Apărării Naționale, a detaliat în ce circumstanțe stagiul militar poate deveni obligatoriu în România.

„Am văzut că s-a discutat recent despre părerea tinerilor cu privire la obligativitatea stagiului militar, lucru pe care noi nu l-am luat niciodată în calcul, nu l-am luat în considerare, aceste resurse au fost asigurate întotdeauna pe bază de voluntariat. Știți că în anul 2007 în România s-a suspendat obligativitatea executării serviciului militar, care este prevăzut în Constituție, prin lege, din 2017, tinerii nu mai sunt obligați să facă armata.

Această obligativitate ar putea fi reluată, spune aceeași lege, doar dacă în România s-ar declara starea de mobilizarea sau stare de luare sub asediu sau de război, lucruri care presupun mobilizarea armatei. Ea s-ar activa automat, așa spune legea care a intrat în vigoare în anul 2005, cu suspendarea începând cu anul 2007”, a declarat Constantin Spînu la Antena 3 CNN.

Serviciu militar voluntar

Înrolarea românilor de până la 35 de ani în armată

Cât despre serviciul militar voluntar, generalul Constantin Spînu a spus:

„La acest moment este un proiect care este pus în dezbatere și urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, după ce va fi finalizat circuitul cerut de tehnica legislativă. Pot să explic foarte ușor, principala sursă umană pentru rezerva operațională a Armatei României a fost asigurată și este asigurată și în acest moment de către cetățenii români care au pregătire militară, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt cei care au satisfăcut până în 2007 stagiul militar obligatoriu.

În mod evident, această resursă va ieși treptat din evidențele militare pentru că cetățenii cu obligații militare pot fi menținuți în evidență până la 55 de ani majoritatea, cei care au făcut armata ca soldat sau gradat, respectiv până la 62 de ani maeștrii militari, ofițerii și subofițeri.

De aceea avem nevoie de programe alternative pe bază de voluntariat. Un astfel de program există, este în funcțiune și va continua și în perioada următoare, este vorba despre rezervistul voluntar, cel care face o pregătire militară de bază și încheie un contract cu Armata ca rezervist voluntar. Ceea ce propunem prin acest proiect este un alt program care se adresează unui număr mai mare de cetățeni români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, bărbați sau femei”.

Armata timp de 4 luni

Reprezentantul oficial al Ministerului Apărării Naționale a explicat și ce ar urma în cazul în care propunerea de proiect ar deveni lege.

„După ce acest proiect va deveni lege, vom organiza în bazele militare pentru cetățenii care vor dori să se înscrie în acest program, timp de 4 luni propunem noi prin acest proiect, pregătire militară de bază. Asta înseamnă să învețe să mânuiască armamentul militar de infanterie, să învețe să se orienteze în teren, să învețe să se protejeze de diferiții factori de risc în mediul acțiunilor militare, să se protejeze și să se decontamineze în timpul atacurilor chimice, spre exemplu. Un program care le va oferi un set minimum de cunoștințe ca în cazul în care va fi nevoie de mobilizarea rezervei militare naționale să avem o resursă umană pregătită”.

blank