În şapte luni de când a ajuns la Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament pentru reexaminare mai mult de 10 legi. Ultima oară a fost vineri, când a refuzat să promulge Codul Fiscal. Nu a fost prima oară când refuzul preşedintelui de a trece imediat legile primite de la Parlament a provocat tensiuni între palate. Cel mai recent refuz al preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga o lege i-a înfuriat pe social-democraţi.
Premierul a ripostat şi a promis că va pune în mod sigur în practică practică reducerea TVA de la 24 la 19 la sută, cu sau fără Codul Fiscal promulgat. Va emite o ordonanță de urgență sau îşi va asuma răspunderea, a explicat Victor Ponta. Nu este primul conflict între palate. S-a întâmplat şi în cazul Codului Silvic, retrimis în Parlament în martie. Premierul a sugerat atunci că preşedintele ar apăra interesele unei firme austriece.„A retrimis legea la Parlament pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte binevoitori liberali pe care îi vedeţi luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer”, spunea Victor Ponta.
Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost un alt motiv pentru Klaus Iohannis să întoarcă la Parlament o lege deja votată. Proiectul prevedea acordarea unei indemnizaţii lunare pentru activitatea de parlamentar. Astfel, pe lângă pensie, foştii aleşi ar urma să primească sume de la 1.500 de lei până la peste 4.600 de lei, în funcţie de numărul de mandate.
Şeful statului le-a transmis senatorilor şi deputaţilor semnale înainte de vot, ca în cazul modificărilor la Codul Penal, proiect aflat încă în dezbaterea Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.
„Nu pot să accept ca parlamentarii să facă modificări la aceste acte normative în interesul lor. Dacă vor ajunge la promulgare astfel de acte normative nu vor fi promulgate”, a spus Klaus Iohannis luna trecută.
Printre legile întoarse din drum de Klaus Iohannis se numără şi Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, legea pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu şi Legea vânătorii.
Preşedintele are dreptul constituţional de a trimite o singură dată în Parlament, la reexaminare, o lege cu care nu este de acord. Deputaţii şi senatorii pot respinge cererea de reexaminare sau pot amâna dezbaterile.
În cazul Codului Fiscal, parlamentarii nu par presaţi de timp.
„La finalul lunii august, în acea săptămână să facem o sesiune extraordinară și atunci să retrimitem președintelui noul Cod Fiscal”, a spus Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Regulamentul parlamentarilor prevede că o cerere de reexaminare trebuie dezbătută şi votată în cel mult 30 de zile. În pofida acestei reglementări, în sertarele Camerei Deputaţilor şi Senatului zac peste 20 de legi întoarse în Parlament de şeful statului. Cea mai veche cerere de reexaminare datează din 2006, fiind semnată de fostul preşedinte Traian Basescu.