Actualitate, Featured

Arestul la domiciliu, prelungit, în cazul medicului Beuran

Tribunalul Bucureşti a decis sâmbătă prelungirea arestului la domiciliu în cazul medicului Mircea Beuran.

Medicului Beuran este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la UMF “Carol Davila” Bucureşti.

Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Agerpres.

Medicului Beuran a fost reţinut pe 13 februarie de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A doua zi, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

DNA preciza că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF “Carol Davila”, a acceptat şi primit de la un medic (martor în cauză) într-o unitate spitalicească din Bucureşti suma de 10.000 euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF “Carol Davila” scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită. Procurorii notau că postul respectiv nu a fost scos la concurs.

blank