Actualitate, Featured

Raed Arafat le-a spus liderilor politici că relaxarea a dăunat

Secretarul de stat Raed Arafat a avut miercuri o întâlnire cu Marcel Ciolacu, Dan Barna și Victor Ponta pentru a le explica „de ce e importantă prelungirea stării de alertă”. Aflat în studioul el a spus ce au vorbit și a detaliat „indexul de distanțare socială” și importanța acestuia.

Raed Arafat a precizat că starea de alertă următoare va avea modificări, proiectul urmând să intre în dezbatere în ședința Guvernului de joi, fiind din nou presiunea timpului: „Dacă nu mâine (joi, n.red.), vineri, dar o să intre, fără discuție”.

Planul B ar fi o stare de alertă menținută artificial, prin ordine de ministru, pentru că nu pot fi impuse restricții în acest fel. „Ceea ce înseamnă că noi ne-am relaxat total și vă spun cu certitudine că este periculos, precoce, prea devreme. Nu o zic numai eu, ci este riscul să ne trezim cu o creștere a cazurilor”, a subliniat secretarul de stat în MAI.

El a prezentat o analiză, un index de distanțare socială, pe care l-a prezentat și la discuția cu cei trei lideri politici, ca să-i convingă că este nevoie de prelungirea stării de alertă.

„E un material care nu e făcut de noi, o să încerc să explic o chestie. Aceste material este făcut de unele persoane care ne sprijină cu analize pe datele pe care le obțin, ei pot să aprofundeze. Cel mai important e primul diapozitiv, arată clar că a trecut de o linie verde și după care a scăzut. Asta e o situație la care ei îi spun indexul de distanțare socială. Cu cât a crescut eram în siguranță, a început să se îmbunătățească situația. Înseamnă perioada care necesită unei persoane să infecteze o altă persoană și cu cât e mai mult indexul cu atât e mai bine, cu cât e mai scăzut cu atât e mai rău”, a spus Raed Arafat.

blank

„Noi am ajuns într-o fază bună, după care din nou am scăzut, recent. Și astea sunt ultimele zile. Aici arată că eram cât de cât să trecem sub zona de siguranță. Asta înseamnă riscul să înceapă să crească cazurile din nou într-un mod semnificativ. Legătura este aici, noi eram în zona de siguranță, cazurile scădeau. Cu albastru avem cazurile active și aici avem acest index. Noi ne-am apropiat mult de zona de siguranță, unde eram înainte. În ultimele două, trei zile (ne-am apropiat, n.red.)”, a completat Raed Arafat.

„Explicația e că n-am terminat. Cu relaxarea care a fost ne-am apropiat din nou de linia de nesiguranță, să zicem. Asta e explicația celor care au făcut această analiză. Probează că situația nu e gata, că încă e în dinamică. Cu cât luăm mai multe măsuri de relaxare cu cât riscul ca acest index să scadă este mai mare”, a mai spus secretarul de stat.

El nu a numit companiile care au făcut aceste analize de date, dar a spus că au lucrat voluntar, fără să fie plătite: „Le-au făcut independent, ne-au ajutat în analiza situației”.

Raed Arafat a adăugat că aceste informații sunt prezentate de bună credință: „Dacă ies eu și vorbesc, vorbesc în bună credință, mai și greșesc, ca și orice om, dar vorbim pentru a face ceva bun populației, pentru a preveni ceva ce să ne fie reproșat”.

Raed Arafat a prezentat argumentele pentru starea de alertă: În normalitate nu suntem
El a mai spus la începutul emisiunii că discuția cu cei trei lideri de partide a fost cu privire la ordonanța 68 a Guvernului, care acum este la Parlament, dar discuția s-a dus și spre starea de alertă și prelungirea ei.

„Există încă riscul să se agraveze situația pe alocuri sau în general. Există o mișcare a cazurilor care încă nu e sub control”, a spus Arafat, adăugând că cei trei „au înțeles că există o problemă și că ea nu este gata”.

„Noi în situații de urgență avem nivele: normalitate, stare de alertă și stare de urgență. În normalitate nu suntem. Dacă era o situație normală, numai pe plan local, atunci dădea stare de alertă prefectul și o aproba ministrul de Interne”, a spus secretarul de stat.

„Eu am mai discutat cu o colegă de la INSP pe această abordare și argumentele ei, de ce trebuie să fie națională, sunt valide, argumente medicale. Îmi zice: dacă noi aveam încă limitare de circulație între județe mergea să abordăm diferențiat, dar când am deschis circulația la liber, situația nu poate fi ținută într-un județ, oamenii vor circula, nu putem trata problema pe alocuri, va fi foarte greu, trebuie o abordare generală”, a mai spus Raed Arafat.

El a completat că încă un exemplu: „La starea de urgență am putut să detașăm oamenii, chiar fără acordul lor. (Au fost cazuri?) Foarte multe de detașare și am avut și puține împotriviri. Iașul care a plecat la Suceava, la nivel de UPU, de ATI. În starea de alertă e condiția să fie acordul angajatului și angajatorului. De ce ne trebuie? Gestionarea situației unde apar focare trebuie să fie nu numai la nivelul focarului X. S-ar putea soluția pentru acest focar să fie într-un spital Y. În situația normală e mult mai greu de făcut”.

De asemenea, în cadrul stării de alertă INSP va putea să calculeze obiectiv și predictibil din ce țări nu vor mai fi nevoiți oamenii să intre în izolare când se întorc din vacanță.

Raed Arafat a mai spus că ar putea fi și probleme administrative, fiind posibil ca peste un an să fie controlate plățile suplimentare pentru personalul medical și în ce bază au fost făcute, putând să existe o problemă în acest sens, dacă nu ar mai fi starea de alertă.

blank