Economic, Stiri, Ultima Ora

A apărut noul Cod Fiscal. Accizele se calculează în lei şi se ajustează anual, cu inflaţia

Accizele la carburanţi, ţigări şi băuturi alcoolice se vor plăti în lei, la un curs de 4,74 lei pentru un euro. Nivelul lor va fi ajustat în fiecare an, în luna septembrie, cu rata inflaţiei.

100_lei_bani_3356_07870400

Verificări la contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, consideraţi cu risc crescut (update 05 dec, 11:43)
Proiectul de act normativ include şi un set de reglementări privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, toate persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA de către organele fiscale şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, vor fi supuse verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

“Nivelul accizelor se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2013 – septembrie 2014, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an” se arată în proiectul de modificare al Codului Fiscal.

Până acum, accizele erau calculate în euro, dar plătibile în lei, la cursul din 1 octombrie anul precedent. În cazul în care rezulta un nivel mai mic decât cel din anul precedent, se ajusta cu rata anuală a inflaţiei.

Potrivit Finanţelor, nivelul accizelor va fi stabilit în lei pentru prevenirea fluctuaţiei veniturilor din accize la bugetul de stat în funcţie de variaţiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Central Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an (funcţie de care se stabileşte nivelul în lei a accizelor pentru anul următor), precum şi pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri şi a predictibilităţii atât pentru bugetul de stat cât şi pentru mediul de afaceri, nivelul accizelor va fi stabilit în lei.

De asemenea, prin proiectul postat pe site-ul MFP vor fi introduse în legislaţia naţională prevederi din normele comunitare, în cazul aplicării regimului special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, prestate către persoane neimpozabile începând cu data de 1 ianuarie 2015. În cazul în care România este statul membru de înregistrare, din sumele transferate fiecărui stat membru UE va putea reţine la bugetul de stat un procent din sumele transferate fiecărui stat membru de consum.

Proiectul de act normativ menţine prevederile în vigoare cu privire la taxarea inversă pentru comercianţii de energie electrică, însă introduce prevederi cu privire la declaraţiile pe propria răspundere pe care trebuie să le depună această categorie de comercianţi. Proiectul de act normativ va fi supus consultării publice, iar ulterior va fi transmis spre analiză şi adoptare Guvernului.

blank