Featured, Social

Anunțul zilei! Urmează concedieri pe bandă rulantă, după modificarea Codului Fiscal

Aproape 83% dintre antreprenorii chestionați de Consiliul Național pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Private din România (CNIPMMR) nu au capacitatea de a mări salariul minim, iar 60% vor disponibiliza oameni, ca urmare a acestei măsuri, a declarat, vineri, Florin Jianu, președintele Consiliului, informează Agerpres.

„Săptămâna aceasta am aplicat un chestionar la care au răspuns în jur de 400 de întreprinzători și datele arată că 82,9% dintre ei spun că nu au capacitatea de a mări salariul minim, 60% vor disponibiliza oameni ca urmare a acestei măsuri și peste 90% au spus că posibilitatea lor maximă de a mări salariul minim este de 100 de lei”, a anunțat Jianu.

Potrivit acestuia, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat va bulversa mediul de afaceri, întrucât vor trebui schimbate șase milioane de contracte, atât în mediul public, cât și în mediul privat.

blank