Marius Budăi
Actualitate

Anunțul serii despre pensiile aflate în plată! Marius Budăi a spus clar. Toată lumea trebuie să știe

Ministrului Muncii a oferit explicații despre noua lege a pensiilor și modalitatea în care vor fi afectate pensiile militarilor și angajaților MAI. Astfel, Marius Budăi a transmis vești încurajatoarea și a subliniat că „pensiile aflate în plată nu vor scădea”.

Așadar, ministrul Muncii Marius Budăi a explicat că aceste pensii sunt vizate de reforme, însă pensiile aflate în plată „nu au cum să scadă”.

„Pensiile aflate în plată nu vor scădea, că nu au cum să scadă. Vorbim doar de acele pensii care depăşesc salariul aflat în activitate şi acelea care nu afectează partea de contributivitate, lucru care este deja în proiectul de lege propus de Guvern şi trimis în Parlament”, a declarat Marius Budăi.

Marius Budăi spune că pensiile militare au trecut prin patru reforme

Mai apoi, ministrul a amintit de faptul că pensiile militare au trecut prin patru reforme până acum, iar Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu sunt extrem de determinaţi ca implementarea PNRR să nu fie pusă în pericol.

„Pensiile militare au trecut prin patru reforme până acum, iar atât premierul, cât şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu sunt extrem de determinaţi ca implementarea PNRR să nu fie pusă în pericol, chiar dacă unii, la un moment dat, au greşit. Noi trebuie să căutăm acele soluţii şi suntem în căutarea acestor soluţii acum şi discutăm cu Comisia, astfel încât nici să nu bulversăm sistemele, nici să afectăm sistemele din punct de vedere al independenţei.

Am spus-o şi eu de foarte multe ori că pensiile militare nu sunt pensii speciale. Principiul de bază de la care s-a pornit cu Comisia este acela de a nu mai permite prin legislaţie ca sistemele să fie abuzate, acesta este principiul de bază. În rest, pensiile militare nu sunt pensii speciale. Legislativ, nicio pensie din România nu este pensie specială, însă trebuie să faci această tranziţie către omul obişnuit. Nu trebuie să mai fie deosebiri atât de mari”, a mai spus Marius Budăi.

Ministrul spune că nu se poate face o trecere bruscă

Ministrul a vorbit și despre termenul până la care noile prevederi vor fi gata, punctând că „va fi o trecere treptată”.

„O parte din amendamente sunt gata astfel încât până miercuri seara să fie gata scrise toate amendamentele, astfel încât joi să le poată depune Coaliţia în Parlament. Principiul noilor legi este că nu vor mai fi deosebiri atât de mari. Va fi o trecere treptată.

Nu se poate face o trecere bruscă, dacă vrei să fii responsabil. O parte din amendamente sunt gata deja și le-am prezentat liderilor Coaliției. Am primit dispozitie ca toate amendamentele să fie gata până miercuri seară. Joi, Coaliția ar urma să le depună în Parlament. A fost îmbucurător că am reușit să obțin aceste principii, astfel încât să avem jalonul îndeplinit. Joi, toate informațiile vor fi publice. Vă garantez că cele convenite cu Comisia Europeană vor fi respectate”, a completat ministrul Muncii.

Criteriile care vor determina reforma pensiilor de serviciu

Citește și  Cum se promovează uşor... orice?!

Simultan, Marius Budăi a oferit explicații și despre criteriile care vor determina reforma pensiilor de serviciu.

„Principiile şi criteriile stabilite împreună cu Comisia Europeană sunt următoarele”, a spus Marius Budăi.

În primul rând, este vorba despre creşterea treptată a vârstei de pensionare în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta de 65 de ani.

Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, aşa cum este prevăzută, gradual, şi în legea din sistemul public de pensii, potrivit explicației oferite de ministru.

În al doilea rând, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut în sistemul public, astfel încât, la finalul acestei perioade, să se ajungă treptat astfel încât raportarea să fie la întreaga perioadă. Totodată, nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportare la întreaga perioadă.

blank