International, Stiri

Anunţul făcut de Washington în această dimineaţă. „Vor începe negocierile pe teritoriul Europei”

Statele Unite vor trimite săptămâna viitoare o echipă de militari la Ankara pentru discuţii cu oficiali militari din Turcia, care ezită să se angajeze în lupta contra grupării Stat Islamic (SI), a anunţat joi Departamentul de Stat american, relatează Mediafax.

anuntul-facut-de-washington-in-aceasta-dimineata-vor-incepe-negocierile-pe-teritoriul-europei-278805

Doi emisari speciali americani au discutat deja joi cu oficiali turci despre „măsurile urgente şi rapide” care trebuie să fie luate pentru a opri avansarea jihadiştilor din cadrul SI.

Ei au precizat că o „echipă militară comună (americano-turcă) se va deplasa la Ankara la începutul săptămânii viitoare pentru a iniţia negocieri” la nivel militar, a precizat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Jennifer Psaki, potrivit unui comunicat.

Parlamentul turc a aprobat săptămâna trecută participarea Turciei la operaţiunea militară împotriva poziţiilor deţinute de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria, însă Ankara refuză să-i susţină pe combatanţii kurzi din Unităţile de apărare a poporului (YPG, principala miliţie kurdă armată din Siria).

Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a apreciat, joi, drept „nerealistă” posibilitatea ca Turcia să desfăşoare singură o intervenţie terestră împotriva combatanţilor din gruparea Stat Islamic (SI), care au declanşat o ofensivă asupra oraşului sirian Kobane.

Potrivit armatei americane, combatanţii kurzi controlează în continuare părţi importante din oraşul Kobane, în condiţiile în care raidurile aeriene au continuat şi joi asupra poziţiilor deţinute de SI în regiune.

blank