Actualitate, Featured

Anunț șoc al lui Klaus Iohannis! Laura Codruţa Kovesi, șefă a Parchetului european?

Klaus Iohannis a afirmat, joi, că este devreme să se discute despre un şef al Parchetului european, arătând că România abia a semnat în urmă cu câteva zile scrisoarea de intenţie de a face parte din acest proiect.

„Este cam devreme să discutăm aceste lucruri. La noi este uzual ca, abia început un concept, deja să existe analişti care prevăd finalul procesului. Nu, abia acum România a semnat acum două sau trei zile scrisoarea de intenţie de a fi parte în proiectul Parchetului european, deci mai este cale lungă până când se ajunge la o cooperare consolidată, cum am numit-o eu, şi să se treacă la următoarea fază. Deci, este mult prea devreme să discutăm aşa ceva”, a declarat Iohannis, întrebat cu privire la scenariile potrivit cărora procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar putea fi propusă pentru şefia Parchetului european.

 

blank