Actualitate, Featured

Anunț înfiorător al lui Grindeanu: „Sunt încasări mai mici la buget”

Sorin Grindeanu a avut o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, la Palatul Victoria, pentru a face o analiză privind situația încasărilor la buget pe primele luni ale anului. S-a discutat şi despre scrisoarea primită zilele trecute de Guvern de la Comisia Europeană.

”În februarie lucrurile au început să vină normal – încasări mai mari. Anul trecut problema de fond e cea legată de reforma ANAF, de ceea ce înseamnă priorități ale ANAF. Aștept propuneri pentru o reformă de fond. Am discutat cu președintele ANAF și în cursul săptămânii viitoare o să-mi transmită modul în care pe termen scurt vede prioritățile”, a declarat premierul, după întâlnirea cu ministrul Finanţelor și cu preşedintele ANAF.

Sorin Grindeanu a subliniat că încasările au scăzut drastic, mai ales la finalul anului 2016. ”Lucrurile au scăzut drastic și ca plăți de impozite în două domenii sensibile, mai ales spre sfârșitul anului – tutun și tot ceea ce înseamnă prelucrarea lemnului -. Sunt lucruri care vor fi detaliate. Nu e rolul meu să intru în detalii legate de ceea ce s-a întâmplat. Mă iterseasză să fie prezentat acest proiect de prioritizare a acțiunilor”, a afirmat acesta.

Prim-ministrul a menținonat că în cadrul întâlnirii de vineri s-a mai discutat atât despre resursa umană de la ANAF, cât și despre îmbunătățiri ale cadrului legislativ. ”Termen e începutul lunii aprilie. Vreau ca acele lucruri să fie supuse debaterii publice”, a mai preciat Grindeanu.

Referitor la TVA zero pentru construcția de locuințe pentru persoane fizice, premierul afirmă că ”deși în primă fază pare un minus la încasările de TVA, dacă stai să calculezi efectele secundare și modul în care industria de profil aduce plus, efectele sunt pe plus din acest punct de vedere”.

În scrisoarea primită zilele trecute de la Comisia Europeană se cereau măsuri pentru reducerea deficitului, estimat la 3,6 la sută. Până acum acest subiect nu a fost discutat de Executiv. În cadrul întâlnirii de azi, de la Guvern, s-a discutat şi despre încasările la buget. Asta în contextul în care, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, execuţia bugetară pe ianuarie s-a încheiat cu încasări mai mici cu 1,7 miliarde decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit unor surse apropiate Guvernului, ulterior analizei va fi prezentat un material privind structura veniturilor bugetare pe ianuarie și februarie.

Aceleași surse au precizat că în luna februarie veniturile la buget au înregistrat o creștere de 300 de milioane de lei față de aceeași lună a anului trecut.

Criticile specialiștilor față de construcția super-optimistă a bugetului pe 2017 încep să se adeverească. Rezultatele încasărilor la buget în ianuarie şi februarie nu arată deloc bine pentru planurile PSD.

Veniturile generale colectate de stat au scăzut cu 5,7% în luna ianuarie față de perioada similară a anului trecut, în condițiile în care Guvernul Grindeanu a aprobat majorări de cheltuieli sociale fără precedent, mizând pe o creștere economică mai mare decât cea din 2016, care oricum a fost cea mai mare din UE.

În aceste condiții, cu toate că se lăuda cu un program generos de investiții, care generează locuri de muncă, în realitate prima lună arată o scădere a cheltuielilor de capital de peste 30%, până la 219,8 milioane lei, cel mai mic nivel realizat vreodată în luna ianuarie în ultimii 10 ani. Reducerea investițiilor a venit în contextul în care veniturile fiscale (din taxe și impozite) au scăzut cu 10,8% în luna ianuarie 2017, față de perioada similară a anului trecut.

blank