Economic, Featured

Anul 2017, catastrofal pentru LEU, sub guvernele PSD. „Ce sensibilă e societatea!”, spune șeful BNR

Moneda națională s-a prăbușit de-a lungul primelor 11 luni din 2017, sub cele două guverne PSD-ALDE care au promis numai „lapte și miere”. Deși economia e crescut la un nivel record în 2017, comparabil cu cel din 2008, puterea de cumpărare și nivelul de trai al românilor au stagnat sau chiar au dat înapoi.

La începutul anului 2017, chiar la momentul instalării guvernului Grindeanu, cursul valutar se afla la valoarea de 4,5175 lei/euro, iar la mijlocul lunii noiembrie ajungea la un vârf istoric de 4,6495 lei. Deprecierea a fost de 3 procente.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a comentat din nou, miercuri dimineața, mișcările cursului de schimb, spunând că a avertizat încă din primăvară că nu e loc de apreciere penrtru leu.

„Am scăpat de euroizare în mare măsura, dar vedeți ce sensibilă e societatea? S-a mișcat cursul cu 1%, de la 4.6 la 4.64, și vedem comentarii puternice, tari de tot. Te și sperii daca te uiti! Degeaba zicem noi: uitați-vă la cursul euro-dolar, care se schimbă frecvent cu 1% într-o zi”, a declarat șeful BNR la un seminar financiar.

Potrivit acestuia, daca deprecierea se întâmplă toamna, Banca Națională trebuie să răspundă de ce toamna, daca e iarna „de ce e iarna, când importăm gaze, dacă e primăvară că de ce înainte de Paște…”.

„Ni se reproșează că am vândut iluzia unui curs stabil. Vă amintiți că în primăvară am spus că nu e câmp de apreciere pentru leu și am prezentat un grafic cu cursul real efectiv?”, a mai spus Isărescu.

Explozia cursului valutar a adus nu doar rate mai mari pentru românii cu credite în moneda europeană, ci și scumpiri în lanț la produsele de import.

Guvernele PSD-ALDE au alimentat în 2017 un cerc vicios care s-ar putea premungi și în 2018. În condițiile în care Executivul a stimulat doar consumul, în detrimentul investițiilor, deficitul comercial a explodat și el în 2017 (adică consumăm mai ales produse de import), situație care a alimentat deprecierea leului.

În anul 2016, sub guvernarea tehnocrată a lui Dacian Cioloș, leul a pornit de la cotația BNR de 4,5169 lei/euro în ianuarie și a urcat la 4,54 lei/euro în decembrie.

blank