Antropologul Radu Umbreș arată că oamenii care au credință se raportează diferit la ritualurile bisericești: sunt cei convinși că ritualul trebuie respectat întocmai, până la cel mai mic gest, pentru a-și îndeplini scopul, și cei care acordă o importanță mai mare simbolisticii decât gestului în sine. În cazul unor tragedii cum a fost cea de la Suceava, unde un bebeluș a murit după ce a fost scufundat în cristelniță, aceste convingeri devin și mai pregnante în rândul populației. Un astfel de moment poate accelera o reacție de schimbare în rândul bisericii, însă Radu Umbreș avertizează că aceasta poate fi în ambele sensuri: și spre relaxarea ritualurilor, dar și spre cimentarea lor.
Antropologul Radu Umbreș explica de ce cred oamenii că scufundarea, la botez, are ceva magic
– Ați făcut o distincție între forma ritualului și conținutul ritualului sau între felurile în care se raportează credincioșii la lucrul acesta?
– Mai repede modul în care se raportează credincioșii la el. Eventual folosesc și niște simboluri care sunt arbitrare, care pot fi schimbate. De exemplu, în cazul ritualului de botez, faptul că există anumite simboluri care au o semnificație – introducerea copilului în comunitatea de credință. Sunt niște simboluri, nu au un sens în sine, în mod obligatoriu. Verigheta, de exemplu, în cazul unei culturi simbolizează căsătoria, în cadrul altei culturi poate să fie un alt fel de simbol. Ele sunt arbitrare, se mai pot și schimba de-a lungul timpului, unele se pierd, altele se inventează… Ce contează este ca un simbol să fie cunoscut și acceptat de către toată lumea, dar el este convențional și poate fi schimbat. Asta este un fel de viziune.
Antropologul Radu Umbreș explica de ce cred oamenii că scufundarea, la botez, are ceva magic
Alta este că credincioșii sau oamenii se raportează la un ritual și la simbolurile acelea ca și cum ar fi transcendente, care au o calitate esențială, nu pot să fie schimbate, prin natura lor sunt obligatorii. Orice schimbare este percepută ca un pericol, care ar altera fundamentul ritualului.
– Și atunci toată dezbaterea pornită după tragedia de la Suceava ar putea fi localizată în aceste două tabere?
– Da, am putea să spunem că unii oameni consideră că există ceva în toate acțiunile din cadrul ritualului, toate obiectele folosite, toate mișcările folosite, care sunt fundamentale, esențiale, care nu au fost create de oameni, ci sunt pur și simplu date. Nu pot oamenii să le schimbe.
– Adică dacă preotul nu face toate mișcările, nu respectă absolut toți pașii ceremoniei, nu mai are efect?
– Exact, nu mai este un ritual adevărat. Asta este o viziune bazată fundamental pe tradiție. Așa s-a făcut dintotdeauna, așa trebuie să facem și noi. Nu putem să schimbăm aceste lucruri, sunt date de sute sau de mii de ani. Evident, asta simt oamenii, nu înseamnă că este și adevărat, pentru că toate aceste ritualuri s-au schimbat. Oamenii simt un atașament puternic față de forma ritualului, care trebuie să fie de neschimbat. Unii oameni.
Alții văd mai mult această componentă convențională, că sunt niște simboluri care pot să fie manipulate, care pot să fie înlocuite, care pot să fie ajustate. Este o convenție între oameni. Aceasta este o viziune mai raționalistă, mai intelectualistă, în timp ce prima viziune este una care are un atașament emoțional ceva mai puternic, apare o formă de anxietate dacă cineva încearcă să schimbe ritualul.
– Asta spunea arhiepiscopul de la Constanța, Teodosie, că e un ritual de 1.000 de ani, că „nu ne intimidăm”, că nu se schimbă nimic.
– Exact. Sunt aceste două poziții care se întâlnesc în interiorul credincioșilor. Nici credincioșii nu sunt toți la fel. Sunt două poziții opuse, probabil sunt și oameni care sunt într-o poziție intermediară. Probabil că arhiepiscopul Teodosie reprezintă latura aceasta mai fundamentalistă – în sensul că e bazată pe niște fundamente care nu pot fi schimbate, nu pot fi alterate, altfel s-ar prăbuși întreg edificiul – probabil asta este viziunea pe care o promovează.
– Putem să le spunem moderați și radicali?
– Nu aș formula neapărat așa, ci cei care sunt mai constructiviști – consideră că lucrurile acestea pot fi construite – versus cei esențialiști – cei care consideră că aceste ritualuri au o esență care nu poate să fie schimbată. Pentru că, probabil, putem să găsim radicali și moderați în rândul fiecărei dintre aceste versiuni. Adică sunt și unii radicali care spun că până la urmă chiar ritualul nu contează, putem să înlocuim cu absolut orice, importantă este doar relația cu Dumnezeu sau ce este în sufletul omului și până la urmă toate astea sunt niște forme. Și asta este o poziție radicală, până la urmă. Și probabil sunt moderați în rândul ameblor poziții, care sunt dispuși la concesii sau la negociere, să mai lase de la ei.
– O astfel de tragedie, ca cea de la Suceava, poate schimba ceva în percepțiile oamenilor?
– Cu siguranță. Fiind vorba și de un copil foarte-foarte mic, încărcătura emoțională este foarte puternică și poate să activeze, să pună în discuție niște probleme mult mai mari despre biserică, în general. Cât de mult are ea această componentă ritualică, mistică, opacă, în care nu știm exact cum funcționează ritualurile, dar trebuie să le facem exact așa, versus o poziție ceva mai raționalistă, care încearcă să treacă dincolo de mister și să facă mai explicită toată relația asta a omului cu biserica și cu Dumnezeu.
Și sunt, probabil, niște forțe care există și în teologie, pe de o parte, probabil că există și în interiorul instituției, în interiorul bisericii, probabil că există și în rândul credincioșilor sau poate chiar și în interiorul fiecărui credincios aceste două idei pot să fie activate și pot să intre în conflict sau în dialog. Da, e un moment care focalizează atenția pe niște dileme fundamentale ale religiei și ale bisericii. Și ale credinței, până la urmă.
– Se poate spune dacă un moment ca acesta, care a stârnit atât interes, poate să producă o schimbare, dincolo de dezbaterea care o să mai dureze probabil o perioadă?
– Nu sunt neapărat un specialist în această zonă, însă, ca un obsevator interesat, văd că există niște schimbări la nivelul bisericii. Asta poate să le accelereze sau, dimpotrivă, poate să ducă și spre o formă de reacționarism. Dacă biserica ortodoxă se simte atacată sau simte că poziția ei devine vulnerabilă, s-ar putea să apară o formă de creștere a conservatorismului, de respingere a schimbării, tocmai pentru că este percepută ca o presiune externă. Poate să fie și un prilej de schimbare, dar poate să fie și o ocazie în care se vor întări niște tranșee.
Până la urmă, din punct de vedere sociologic există niște jocuri de putere, o balanță a puterii și în interiorul bisericii, între anumite curente de gândire, între anumite persoane sau grupuri de persoane. Nici biserica nu este un monolit, comunitatea credincioșilor nu este un monolit, există diversitate.
Pe de altă parte, am putea vorbi și despre modul în care acest eveniment a fost poate și instrumentalizat de către unii oameni, cetățeni care poate au o problemă cu biserica ortodoxă per ansamblu sau cu rolul ei în societate și folosesc acest eveniment tragic ca un prilej pentru a-și exprima nemulțumiri sau anumite probleme pe care le au cu biserica. E instrumentalizat într-o anumită măsură acest caz. Dar așa se întâmplă cu orice eveniment cu o asemenea încărcătură tragică.
Antropologul Radu Umbreș spune că oamenii vor să înțeleagă ce s-a întâmplat și să schimbe ceva și atunci li se activează propriile lor păreri și poziții ideologice.