Antony Blinken
International

Antony Blinken spune că Ucraina a recuperat deja 50% din teritoriul pe care rușii l-au ocupat inițial, dar lupta e grea şi va mai dura

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că ucrainenii au recucerit, în cadrul contraofensivei, jumătate din teritoriul pe care rușii l-au ocupat inițial, dar se confruntă cu o „luptă foarte grea” pentru a recupera mai mult.

Antony Blinken, despre contraofensiva ucraineană

„Au recucerit deja circa 50% din ce le-a fost luat iniţial, dar sunt zile relativ timpurii ale contraofensivei, e greu”, a declarat Blinken, într-un interviu pentru CNN citat de Reuters.

Referindu-se la durata războiului, acesta a spus că „încă mai avem în vedere câteva luni”.

El a admis că misiunea ucrainenilor de a-și recâștiga teritoriul va fi „o luptă foarte grea”. Pe de altă parte, ucrainenii au echipamentul militar şi antrenamentul oferit de diferite țări.

Oficialul american a mai ținut să sublinieze că „obiectivul Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă, de a-i anula independenţa, suveranitatea, de a o subordona a eşuat acum mult timp” și că Rusia „a pierdut deja războiul” dacă e să ne gândim la ce a urmărit să obţină Vladimir Putin.

„Spre deosebire de ruşi, ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru viitorul lor, pentru ţara și libertatea lor”, a mai declarat secretarul american de stat Antony Blinken.

Putin: Contraofensiva ucrainenilor a eșuat

Declarațiile oficialului american vin în contextul în care Vladimir Putin a susținut, într-o discuție cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko, faptul că ofensiva ucraineană a eșuat.

„Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko, potrivit agenţiilor de presă ruseşti. Însă Putin i-a replicat: „Ea există, dar a eşuat”.

Marți, generalul american Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit al SUA, a declarat că ofensiva ucraineană e „departe de a fi un eşec”, dar va fi lungă, dură şi sângeroasă.

blank