Antonia
Showbiz

Antonia, nevoită să urce pe scenă și să cânte la doar câteva ore după ce a primit cea mai tristă veste. „Îmi băteau în dubă, urlau, dar nu aveam ce să fac”

Antonia a trecut prin momente foarte grele după moartea bunicului ei. Artista a povestit cum a ajutat-o Alex Velea să treacă peste acest episod extrem de dificil din viața ei.

Antonia are o viață de film, o carieră în plină ascensiune, o familie frumoasă și mulți urmăritori tind să creadă că nu are nicio problemă, însă în realitate, ca orice om, are și ea momentele ei grele. Moartea bunicului, cu doar două ore înainte să intre pe scenă, a fost doar unul dintre ele.

Antonia a povestit că, indiferent de cât de greu i-a fost să urce pe scenă, a făcut asta pentru fanii ei, dar nu a mai avut puterea să rămână și la poze. Acest lucru i-a deranjat foarte tare pe cei care au venit la concert.

„Și mie mi-a murit bunicul când eram în drum spre Galați și am aflat cu o oră înainte să ajung acolo și eram praf. Cu toate astea, am cântat, mi-am făcut job-ul, după am coborât de pe scenă și am plecat imediat. Nu am mai putut să stau la poze, într-adevăr, că nu am mai avut stare. Ulterior, mă înjura lumea pe internet că nu îmi e rușine, că ei au stat afară cu copiii în frig, îmi băteau în dubă, urlau, dar nu aveam ce să fac. Nu pot să stau să le explic de fiecare dată ce se întâmplă în viața mea. Asta mi se pare cel mai greu în această industrie, faptul că niciodată nu poți să reacționezi. Ești cea mai taxată dacă ești așa”, a povestit Antonia.

Alex Velea i-a fost mereu alături, chiar și în aceste situații dificile. „Este foarte importantă susținerea partenerului într-o relație, extrem de important, altfel te simți singur. Normal, îi ai pe părinții tăi, în primul rând, dar dacă stai în casă cu alt om, trebuie să fie și el prezent acolo, în viața ta. Adică, eu nu trăiesc viața mea și el pe a lui. Când suntem căzuți moral, și chiar ne nimerim să fim amândoi în același timp, Alexandru e cel care se ridică și pe el și pe mine. Omul ăsta merită un premiu, efectiv, deci este foarte puternic. Este puternic rău de tot. E important ca omul de lângă tine să te susțină, că altfel, poți să o iei razna. Dacă ești mai sensibil, poți să o dai în altele mai rele, dacă nu ai suport”, a mai spus artista.

Antonia: „Sunt recunoscătoare pentru familie și pentru carieră”

Citește și  Împăcare neașteptată: Frumoasa Iasmina Halas și fostul logodnic s-au reîndrăgostit și s-au luat în brațe!

„Astăzi sunt recunoscătoare pentru familie, în primul rând, și pentru carieră. Întotdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu, după familie, că am norocul acesta să mă ocup de ceea ce îmi place mie. Este un job frumos, dar te consumă și foarte mult. Lumea nu înțelege. Ei cred că suntem glam și că este foarte ușor. Anumite chestii sunt mai ușoare, da, dar mi se pare un job foarte greu, pentru că trebuie să ai mereu energie, dar preiei și energia oamenilor și te seacă. Tu când cânți pentru o grămadă de oameni, pleci de acolo secat de energie, nu mai poți. Când te duci la televizor, la un interviu, mereu trebuie să fii cu zâmbetul pe buze, chiar dacă tu nu ai o zi bună, poate ți-a murit cineva. Chiar avem o colegă căreia i-a murit tatăl și cu toate astea, ea a susținut în continuare toate concertele. Eu nu aș fi putut să fac asta”, a mai spus Antonia.

blank