Antonia a murit nebotezată. Mama fetiței ucise la Arad era din Buzău, iar o prietenă urma să-i fie nașă: „Era un copil jucăuș și atașat”
Actualitate, Featured

Antonia a murit nebotezată. Mama fetiței ucise la Arad era din Buzău, iar o prietenă urma să-i fie nașă: „Era un copil jucăuș și atașat”

Antonia, fetița ucisă în Arad de iubitul mamei, suferea de autism, dar „era un copil jucăuș, acolo, în muțenia ei”, care nu dorea altceva decât dragostea părintească.

Nu apucase să fie botezată, spun prietenii mamei lui Antonia, de loc din Buzău. Cea care ar fi trebuit să o creștineze pe micuță susține că nu a fost lăsată de familia mamei acesteea.

Cazul Antoniei, fetița omorâtă de concubinul mamei sale, a șocat toată România. Prietenii din Buzău ai Sabrinei, mama copilașului, sunt fără cuvinte.

Gabi, cea mai bună prietenă a Sabrinei, a îngrijit-o de multe ori pe Antonia, când părinții se certau.

„Eu trebuia să o botez…”
„Era aruncată în stradă, cu copii cu tot. Eu trebuia să o botez pe Antonia, însă nu erau de acord unii din familia ei, la momentul acela”, a povestit femeia.

În aceeași casă din cartierul Mihai Viteazu din Buzău era Sabrina chiar înainte să plece să o nască pe Antonia.

Viorica Gheorghe, mama celei mai bune prietene a Sabrinei, este șocată: ”Mititica, tot timpul s-ar fi jucat, alerga, se ducea, lua un obiect de aici şi-l ducea dincolo, în muţenia ei, acolo, în liniştea ei. Era închisă în lumea ei, că aşa era boala. Îţi răspundea numai când voia ea, era foarte ataşată, în schimb. Voia să o iubească cineva tot timpul, să o ţină în braţe, ea la fel. Se ducea la soţul meu, îl lua în braţe şi tare dragă ne era”, mărturiseşte Viorica.

Chiar când era în maternitatea din Arad, iar fetița zăcea măcelărită de concubin, Sabrina îi trimitea Gabrielei știri despre cazul copilului găsit mort. „Ce nenoriciți!”, scria mama Antoniei, înainte să știe că e vorba chiar despre fiica ei.

Antonia, ucisă de concubinul Sabrinei
Trupul fără viață al fetiței a fost găsit, sâmbătă seară, de un bărbat care își plimba câinele în apropierea cimitirului din cartierul arădean Bujac. Acesta a sunat imediat la 112 și polițiștii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul, căruia îi lipseau membrele inferioare.

Florin Beniamin Crișan a recunoscut crima îngrozitoare, săvârșită, conform criminalului, într-un moment de furie extremă.

Criminalul de 23 de ani a ascuns cadavrul într-un geamantan și însoțit de fratele fetiței, de numai 3 ani, a luat un taxi până în cartierul Bujac, unde a abandonat cadavrul lângă cimitir. Corpul fetiței a fost găsit tranșat și incendiat.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru violență în familie, omor și profanare de cadavre sau morminte.

blank