Anticiclonul
Actualitate

Anticiclonul care lovește România! Anunțul ANM: Se întâmplă joi și vineri în țara noastră

Anticiclonul Circe a lovit vestul Europei, urmând să provoace și în țara noastră fenomene meteorologice extreme în zilele de joi și vineri.

Anticiclonul Circe aduce în România temperaturi deosebit de ridicate, cu maxime care vor depăși 40 grade Celsius, au anunțat meteorologii. Aceștia au emis și o prognoză specială pentru Capitală.

În prezent, efectele anticiclonului sunt foarte vizibile în Italia, unde temperaturile vor scădea brusc. Circe va împinge valul de aer cald care stagna deasupra Italiei către estul Europei, fapt care va provoca un nou val de căldură ucigătoare în România în această săptămână, în zilele de joi și vineri.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a declarat jurnaliștilor de la România TV la ce fenomene meteorologice ne putem aștepta în următoarele zile: „Joi, valul de căldură va cuprinde regiunile vestice, sudice și sud-estice. Ne vom apropia joi de temperaturi, în special în lunca Dunării, de până la 37-38 de grade. Indicele de temperatură-umezeală va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități, iar vineri va fi cea mai caldă zi din această săptămână, pentru că deja valul de căldură în intensificare va cuprinde toată țara și vom vorbi de temperaturi la scara întregii țări, între 32-41 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul și sud-vestul”.

Cod galben de caniculă anunțat pentru joi

Joi, 3 august, a intrat în vigoare un cod galben de caniculă, valabil pentru mai mult de jumătate din țară.

ANM a transmis: „Joi, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și sud-estul țării, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 25 de grade. Notă: vineri, valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara”.

Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru Capitală, valabilă pentru ziua de joi, 3 august, ora 9.00, până vineri, 4 august, ora 10.00.

Conform ANM, vremea se anunță caniculară, cu temperaturi maxime care se vor încadra între 36-37 de grade Celsius, pe când cele minime se vor situa între 19-22 de grade.

Potrivit prognozei ANM pentru București, joi dimineața disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

blank