ANM
Actualitate, Featured

ANM: Temperaturile încep să scadă în următoarele zile, în Capitală și în toată țara

ANM: Temperaturile încep să scadă în următoarele zile și va crește începând de duminică. În Capitală cerul se va înnora treptat și vântul va sufla moderat. În restul țării vor fi ploi pe ariii restrânse și de scurtă durată.

ANM: Cerul va avea înnorări și va ploua în vest, centru și nord și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar în sud-est se vor semnala și descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. La munte, la altitudini de peste 1800 m, îndeosebi spre sfârșitul intervalului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde la rafală se vor depăși 80…90 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni

În București, cerul se va înnora treptat din a doua parte a nopții, însă probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 12…13 grade.

Sâmbătă, vremea va fi caracterizată de valori termice mai coborâte decât cele climatologic specifice datei în vest, centru, nord și nord-est și apropiate de cele normale în restul țării. În prima parte a intervalului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nord, centru și în sud-est, precum și munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Noaptea cerul se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a masivelor sudice, va sufla tare, cu peste 90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai coborâte, spre valori în jurul a -4 grade, în depresiuni unde se va forma brumă.

În București, vremea se va răci față de ziua anterioară și va fi ușor instabilă. În prima parte a intervalului vor fi înnorări temporar accentuate și perioade în care se vor semnala ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Noaptea cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.

ANM.Duminică, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi față de ziua anterioară în vest, centru și nord, astfel că, în orele amiezii, la nivelul întregii țări se vor înregistra temperaturi în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile estice, unde în orele după-amiezii vor fi înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 12 grade, mai coborâte în depresiuni, spre – 3 grade în cele din estul Transilvaniei unde se va forma brumă.

În București, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

Luni, vremea va fi predominant frumoasă şi va deveni caldă în regiunile vestice, în timp ce în restul ţării valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale ale datei, dar va fi răcoare dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai susţinute în zona montană înaltă şi în sudul Banatului, local şi temporar în Oltenia, Transilvania şi Moldova şi izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 14…17 grade în estul Dobrogei şi 26 de grade în Banat şi Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între -1…0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor mai fi condiţii de brumă şi 14 grade în Dealurile de Vest. Cu totul izolat se va semnala ceață.

În București, Vremea se va menține frumoasă, dar răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

ANM. Marți, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, vremea menţinându-se caldă în regiunile vestice şi apropiată de normal în restul ţării. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi în sud-vest şi doar izolat şi trecător în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 16…17 grade pe litoral şi 26 de grade în vestul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 0 grade.

În București, vremea va fi în continuare frumoasă, dar încă răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 5…8 grade.

ANM. Vremea va fi caldă, în special în regiunile sudice, în cea mai mare parte a intervalului, iar o răcorire se va resimți doar în cea de-a doua zi în vest, centru şi nord. În primele două zile va ploua în majoritatea zonelor, apoi cu precădere în jumătatea de nord; vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice.




blank