ANM
Actualitate

ANM; Revine canicula. Prognoza meteo actualizată pentru weekend

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru acest weekend. Dacă perioada de furtuni a fost însoțită de precipitații abundente și rafale de vânt puternic, după aceste evenimente, va reveni căldura.

Conform declarației Elenei Mateescu, director ANM, după ce noaptea trecută s-a înregistrat o temperatură de -1 grad Celsius în Cluj, începând de mâine, vremea se va încălzi din nou, urmând să avem parte de un nou val de caniculă.

Joi s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi de până acum

„Într-adevăr, la nivel mondial, așa cum arată și Organizația Meteorologică Mondială în comunicatul emis în 27 iulie, este posibil ca luna iulie să fie cea mai caldă din istorie, astfel încât să observăm efectele din punct de vedere economic sau social, prin ceea ce s-a întâmplat mai ales în zona continentului european și chiar și la noi, prin creșterea frecvenței fenomenelor meteorologice extreme.

Iată acest val de căldură persistent, de trei săptămâni, a fost întrerupt ieri de cea mai rece zi din această vară de până în prezent”, a menționat Elena Mateescu.

Directoarea ANM a spus că, joi, am avut cea mai rece dimineață la 16 stații meteorologice, unde s-au înregistrat recorduri ale temperaturilor minime ca fiind cele mai scăzute valori din întreg șirul de observații.

Joi, la ora 06.00 dimineața, au fost doar 4 grade la Miercurea Ciuc, cel mai cald, 18 grade la Gura Portiței, în Capitală, la București, Băneasa, 10 grade Celsius.

Weekend-ul aduce din nou caniculă

Potrivit șefei ANM, în zilele următoare vor continua aceste fluctuații de vreme, pentru că dacă astăzi vorbim de o vreme în încălzire cu 31 de grade în Lunca Dunării, mâine vom avea valori de până la 34 de grade în Oltenia, Muntenia, în Banat.

„Duminică deja 36 de grade, mai ales în partea de sud, acolo unde disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, inclusiv în Capitală.

Duminică, în Bucureşti, o vreme caniculară, o maximă termică de 35-36 de grade, disconfort termic în creștere, dar în același timp trebuie să menționăm și aversele torențiale pe arii relativ extinse în special în partea de vest, sud-vest, centru-nord a țării, vorbim de averse și cantități care pot cumula 20-25l/m pătrat, izolat 35-40l/m pătrat”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, vineri, la Antena 3 CNN.

blank