ANM a emis, sâmbătă, avertizări meteo cod portocaliu și cod galben de vreme severă. Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 06:00 – 23 februarie, ora 18:00
ANM. Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului la munte. În intervalul menționat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1500 m rafalele vor atinge 80…90 km/h. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaților Orientali va ninge viscolit.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…55 km/h, vor fi și în nord-vestul țării.
ANM COD GALBEN
Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 18:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării
Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării.
La munte vor fi rafale de 80…100 km/h, iar în Transilvania, Moldova, Maramureș și nordul Crișanei viteza vântului va atinge 65…80 km/h și pe arii restrânse
85…90 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 km/h.
Vor fi precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ în regiunile nordice și centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 20:00 – 24 februarie, ora 18:00
Fenomene și zone vizate: în zona montană intensificări susținute ale vântului, temporar viscol și vizibilitate redusă
În intervalul menționat, în zona montană vântul va avea intensificări susținute,
cu rafale de peste 110…130 km/h. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpații Orientali, apoi și în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m.