International, Stiri

Angela Merkel îşi încheie campania electorală îndemnând la dialog cu Moscova

rt2ew (2)

Cancelarul german Angela Merkel a încheiat sâmbătă campania partidului său conservator CDU pentru ‘alegerile europene printr-un apel la dialog cu Rusia în problema Ucrainei’, amintind de ceea ce statele fondatoare ale UE au realizat după război.

În cadrul ultimului miting de campanie al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) la Worms (sud-vest), Merkel a evocat construcţia europeană după cel de-al Doilea Război Mondial şi angajamentul de a apăra pacea artizanilor săi, potrivit agenţiei de presă Dpa.

‘Sarcina noastră astăzi este de a continua activitatea de pace, şi din nou şi mereu – în special, în ceea ce priveşte Ucraina – de a discuta cu Rusia, de a întinde întotdeauna mâna, deşi nu suntem de acord cu toate’, a făcut apel cancelarul german.

‘Astăzi noi rezolvăm conflictele altfel, nu cu război, ci prin discuţii paşnice’, a adăugat Merkel, reafirmând opoziţia partidului său faţă de tot ceea ce seamănă cu o mutualizare a datoriilor statelor membre.’Suntem solidari, ajutăm, dar ne aşteptăm ca cei care au nevoie de ajutor să-şi facă temele acasă’, a explicat ea.