Angela Martini
Featured, Sport

Angela Martini a reacționat după ce s-a spus că l-a dat de gol pe Dragoș Săvulescu. Mesajul grăitor

Iubita lui Dragoș Săvulescu, fotomodelul de naționalitate albaneză Angela Martini, a postat pe contul public de Instagram, la story, prima reacție după ce s-a spus că l-a dat de gol pe omul de afaceri.

Angela Martini nu a precizat locația în care se află, însă o prietenă din grup, fotomodelul Marica Pellegrinelli, a postat și ea imagini, pe contul de Instagram, în care a titrat „Mykonos”. Imagini în care apărea și omul de afaceri în Mykonos, cu câteva ore înainte ca acesta să fie reținut.

Fotomodelul a postat mesajul ”Besa” și un emoji cu față zâmbitoare. Besa este un vechi termen albanez, care se traduce de obicei prin ”cuvânt de onoare” sau ”a ține promisiunea”, dar poate fi tradus și ca ”demn de încredere”. Angela, cel mai probabil, a ținut să sublinieze faptul că nu ea l-a dat de gol pe Săvulescu.

Filmul arestării lui Dragoș Săvulescu
Omul de afaceri se afla în vacanță, la Mykonos, alături de iubita sa, modelul Angela Martini. Dragoș Săvulescu ar fi fost prins în zona morilor de vânt a stațiunii, care este urmărită de Interpol din cauza persoanelor care au legături cu lumea interlopă.

Fostul acționar al lui Dinamo se afla la bar, alături de doi prieteni, și nu a opus rezistență în momentul în care a fost arestat. Grecii susțin că Dragoș Săvulescu ar urma să fie extrădat în România.

Conform G4Media, situația omului de afaceri Dragoș Săvulescu va fi clarificată în zilele următoare. Fostul acționar de la Dinamo a fost reținut în baza mandatului european de arestare care există pe numele său. În 2019, Săvulescu a fost condamnat, în România, la cinci ani și jumătate de închisoare pentru corupție.

blank