Anexita, boala inflamatorie care face ravagii printre femeiDeşi convingerile populare sunt că anexita este provocată de frig sau de şezutul pe rece, cea mai importantă cauză a apariţiei bolii este reprezentată de infecţiile cu transmitere sexuală,anexita în special Chlamydia şi Gonoreea, dar uneori şi bacteriile din flora normală vaginală pot prolifera şi pot determina apariţia bolii.
Anexita, boala inflamatorie majoritatea femeilor prezintă simptome ușoare care pot fi: durere în zona pelviană sau a abdomenului inferior, disconfort în timpul actului sexual, usturime la urinare, sângerări între menstre și după actul sexual, menstre dureroase și cu flux sangvin abundent, secreții vaginale anormale. „Dacă în cazurile uşoare pot să nu existe simptome sau ele să fie discrete, în cazurile severe apare durere intensă abdomino-pelvină asociată cu febră, frisoane, senzaţie de greaţă, vărsături şi trebuie să vă adresaţi medicului de urgenţă.
Medicul declară că singura metodă de prevenţie 100% sigură este abstinenţa: „Dacă ai viaţa sexuală activă, folosirea corectă a prezervativului reduce riscurile de a face BIP. Relaţiile sexuale cu un singur partener testat şi fără boli cu transmitere sexuală scad incidenţa bolii. Însă lăsată netratată, afecţiunea poate provoca formarea de aderenţe pelvine şi durere pelvină cronică, precum și blocarea trompelor, cu apariţia infertilităţii. De asemenea, pot să apară acumulări de puroi la nivelul trompei sau al ovarului – abces tubo-ovarian, care poate genera o infecţie sistemică“. Diagnosticul se stabileşte de către medicul ginecolog ţinând cont de simptome, examinarea ginecologică, culturi din vagin şi colul uterin. De asemenea, pot fi utile şi teste de laborator din sânge şi urină pentru a determina gradul infecţiei şi răspândirea acesteia. În plus, ecografia transvaginală este un instrument util pentru a vizualiza organele genitale interne şi pentru diagnosticul abceselor. În unele cazuri, când nu se găseşte cauza durerilor, se recomandă laparoscopia diagnostic, o procedură prin care se introduce o cameră printr-o incizie la nivelul ombilicului şi se vizualizează organele pelvine.
Terapia cu antibiotice, prima opţiune
În ce priveşte tratamentul, dr. Erna Stoian spune că trebuie instituită o terapie combinată cu antibiotice, inclusiv a partenerului de cuplu, şi instituirea unei perioade de abstinenţă temporară. „Dacă simptomatologia este severă, se recomandă spitalizare cu tratament antibiotic şi antiinflamator intravenos. Tratamentul chirurgical este necesar foarte rar; poate fi instituit în cazul rupturii abcesului tubo-ovarian“, explică specialistul, exemplificând prin faptul că „în mod normal, dacă o pacientă are simptomatologie de BIP se prescriu antibiotice cu spectru larg de acţiune empiric pentru cel puţin 7 zile, iniţial. Este foarte important ca tratamentul să fie cât mai repede început pentru a preveni complicaţiile. Dacă s-au recoltat culturi şi ulterior se constată că antibioticele iniţiale nu sunt ţintite pe infecţia depistată, antibiotico-terapia se poate schimba“.
Medicul ginecolog atrage atenţia că trebuie evitate anumite greşeli ce duc la cronicizarea bolii, cu risc crescut de sarcini extrauterine, infertilitate şi dureri pelvine cronice, între care cea mai des întâlnită, amânarea tratamentului, creşte riscul de BIP cronic. Totodată, administrarea incompletă a tratamentului, în condiţiile în care „de multe ori simptomatologia dispare înainte de vindecarea totală a infecţiei şi unele paciente opresc prematur administrarea antibioticelor din diverse motive: că sunt prea tari, că nu mai au durere, că în general evită medicamentele etc. Oprirea antibioticului duce la apariţia bacteriilor rezistente şi, deci, a unor infecţii mult mai greu de tratat“, avertizează dr. Stoian. Şi lipsa tratamentului partenerului poate agrava boala, pentru că de multe ori partenerul este asimptomatic şi refuză medicaţia, considerând-o inutilă. Însă, acest lucru este complet greşit, pentru că, la reluarea activităţii sexuale, partenera se va reinfecta. Un risc foarte important îl constituie automedicaţia, în contextul în care administrarea de antibiotice fără prescripţie în cantitate insuficientă duce la apariţia rezistenţei la terapie. De asemenea, administrarea tratamentului „după ureche“, înainte de prezentarea la medic, poate să mascheze bacteriile din culturi, aceastea având rezultate fals negative.
Remedii naturiste
Alături de medicaţia alopată recomandată de medicul ginecolog, se poate asocia un tratament naturist, cu plante care au acţiune antibiotică, antiseptică şi antiinflamatoare, la indicaţia unui specialist fitoterapeut. Următoarele plante se pot folosi atât intern (sub formă de ceai, 2-3 căni/zi), cât şi extern (spălături vaginale, băi de şezut călduţe, 2-3 zile pe săptămână). Astfel, puteţi apela la: muşeţel, gălbenele, cimbru, iasomie, traista-ciobanului, coada-racului, soc, salvie, urzică, scoarţă de stejar, muguri de plop negru, creţişoară, coada-şoricelului sau frunze de nuc. De asemenea, se pot folosi şi comprese calde cu coada-calului (încălzită la abur), cu bitter suedez (se aplică pe piele în prealabil crema de gălbenele) sau cu tărâţe calde şi băi de şezut călduţe cu sare de mare.
Factori de risc
– parteneri sexuali multipli;
– o boală cu transmitere sexuală netratată;
– contactul sexual fără prezervativ;
– boală inflamatorie pelvină în antecedente;
– spălăturile intravaginale;
– dispozitivele intrauterine (steriletul).
Principalele semne şi simptome
– durere pelvină;
– durere sau sângerare la contactul sexual;
– leucoree abundentă urât mirositoare;
– sângerări între menstre;
– disurie (urinare dureroasă);
– febră şi frisoane în boala acută severă.
Risc de infertilitate
„Un episod de anexită scade cu 50% şansele de a obţine o sarcină pe cale naturală, iar două sau mai multe episoade reduc şansele cu peste 80%. Boala poate să nu aibă niciun fel de simptome, rămânând astfel nedepistată şi netratată, provocând dureri cronice pelvine şi infertilitate“.(dr. Erna Stoian, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitatea cuplului şi reproducere umană asistată/FIV)