Actualitate, Stiri

Andrei Năstase strigă, în legătură cu tatăl lui: ajunge!

Fiul lui Adrian Năstase a postat pe Facebook un mesaj-cerere despre situaţia tatălui său

Andrei NăstaseAndrei Năstase, împreună cu fratele său, Mihnea, a fost duminică în vizită la penitenciar, la tatăl lui. I-a dus poze de la lansarea cărţii fostului premier, la care el, ca autor, nu a putut fi prezent, i-a transmis mesaje de încurajare, i-a spus că îl aşteaptă, ca toţi apropiaţii, să vină acasă chiar azi, luni, zi când se judecă la Tribunalul Bucureşti recursul depus de DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 4, care a hotărât eliberarea condiţionată a fostului prim ministru. Şi punerea lui Adrian Năstase în libertate ar putea avea loc chiar azi, luni, dacă Tribunalul Bucureşti va judeca recursul pe loc, aşa cum se întâmplă, de obicei, în asemenea cazuri. Apoi, după ce a plecat de la tatăl său, Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, a postat pe Facebook un mesaj-cerere. În postarea respectivă, Andrei vorbeşte despre situaţia tatălui său, care aşteaptă azi decizia despre care vorbeam mai sus. Iată această, să-i zicem, scrisoare a fiului celui mare al fostului premier, Adrian Năstase:

„Pe pământ avem de toate
Şi mai bune si mai rele
bune – rele
Şi închisori şi libertate
Şi am putea
Şi nu se poate
Şi ruina şi cetate,
Genii mari şi frunţi tembele,
Vânt ce stă şi vânt ce bate,
Şi martiri dar şi lichele,
Nedreptate şi dreptate

Şi-a putea şi nu se poate
Şi noroi şi stele”
(Mircea Vintilă – Pământul deocamdată)

Subsemnatul Andrei, fiul lui Adrian Năstase – tată, profesor, tată, politician, tată, jurist, tată, exemplu pentru fiii săi, tată, soţ, vă adresez cu demnitate următoarea cerere:

Ajunge!

Instituţiile pe care le reprezentaţi au menirea de a căuta şi propovădui justiţia şi adevărul!

În lumina celor de mai sus (şi mă refer la AJUNGE) cer încă o dată să-mi respectaţi dreptul de a-mi iubi tatăl şi de a-l aduce acasă, unde i-a fost locul din totdeauna!

Fac aceasta cerere publică, Dumnezeu o cunoaşte! Voi o citiţi acum!”

Cum spuneam, acest mesaj.cerere a fost postat pe Facebook, la ceas de aşteptare şi încredere în instituţiile statului, de către fiul fostului premier al României, Adrian Năstase, Andrei Năstase. N.M.