Andreea Marin face apel la patronii trusturilor de presă, care au şi ei copii, să oprească hăituiala împotriva ei şi a familiei ei

După hărţuiala cumplită la care a fost supusă, împreună cu fiica ei, după ce s-a întors din Dubai, Andreea Marin a postat un apel pe Facebook, prin care se adresează tuturor ziariştilor şi, mai ales, directorilor de trusturi de presă, rugându-i, ferm, să o lase în pace pe ea şi pe familia ei. Mai ales copiii din familia Bănică – Marin trebuie, din motive lesne de înţeles, feriţi de toată mizeria în care sunt târâţi, ei, adulţii. În definitiv, doi oameni au decis să divorţeze. Problema lor, unde stau după separare, cu cine se întâlnesc, cum îşi cresc copiii, cum îşi gestionează criza din familie. Mai ales dacă ei au ales să nu facă vâlvă pe aceste chestiuni, să nu îşi spele rufele murdare în familie, să nu împărtăşească lumii problemele lor. E, până la urmă, o dorinţă firească. Nu am destul timp să dezbatem acum subiectul, dar o să revin pe tema aceasta a tabloidizării întregii prese şi, mai ales, a opiniei publice. Iată mesajul prin care Andreea Marin consideră că s-a făcut înţeleasă: „Am hotărât amândoi că la întoarcerea în ţară să îi asigurăm protecţia fetiţei noastre, pentru că un copil de 5 ani nu ştie şi nu trebuie să facă faţă presiunilor mass-mediei agresive, dornice nu de informaţie, ci de senzaţional, care în cazul nostru nici măcar nu există. Am părăsit aeroportul într-o maşină privată, dar pe parcursul întregului drum către casă am fost hărţuite de paparazzi care ne-au urmărit în mod agresiv, ne-au pus de 2 ori în situaţia de a fi la un pas de accident, şoferul nostru a făcut cu greu faţă blocajelor când o maşină aparţinând unei emisiuni de can-can dintr-o televiziune privată a frânat brusc în faţa automobilului nostru pentru a ne face să ne oprim împotriva voinţei noastre, iar celelalte maşini, aproximativ 10 la număr, care ne urmareau ne-au înconjurat pentru a ne filma şi fotografia, neţinând cont că în vizorul lor se află un copil de 5 ani înspăimântat de ceea ce i se întâmplă. La intrarea în garajul casei, agresivitatea fotoreporterilor a depăşit orice limită ce putea fi scuzată de „interesul profesional”. Ce trebuie să se întâmple ca să înţelegeţi că aţi mers prea departe, până unde vă doriţi să ajungeţi?! Cât e de dificil de înţeles că există şi oameni care ştiu să îşi rezolve problemele în mod civilizat şi nu îşi doresc să îşi transforme viaţa într-o telenovela, nu vor să îşi spele rufele în public, participând la tabloidizarea României? Cât trebuie să suporte copiii noştri pentru a satisface curiozitatea Dvs maladivă şi interesele Dvs pur comerciale? Care e limita dincolo de care e cazul să realizaţi că puneţi în pericol vieţile unor oameni şi acesta numai jurnalism nu se poate numi? Vrem să fim cât se poate de clari în mesajul nostru: pentru oamenii de bun simt şi care ne urmăresc cu interes de ani buni, declaraţia noastră a fost de ajuns. Au înţeles, au apreciat, au salutat discreţia noastră şi faptul că ştim să mergem împreună umăr lângă umăr în continuare şi să ne protejăm copiii. Pentru cei ce nu ne respectă, nu poate exista respect din partea noastră. Pentru cei cărora nu le pasă de suferinţa provocată copiilor noştri pentru o miză atât de meschină, nu există înţelegere din partea noastră. Nu avem datoria de a ne explica deciziile de viaţă personală mai mult decât am făcut-o deja şi nici nu o vom face. Dar nu vom sta cu braţele încrucişate faţă de cei care ne hărţuiesc şi ne încalcă drepturile, nouă sau familiei, mai ales copiilor noştri. Vom acţiona ferm, cu dovezi, pe care le avem deja. Vă rugăm să chibzuiţi cât se poate de bine şi să vă asumati fiecare gest de acest fel pe care îl veţi face de acum încolo. Facem apel la patronii trusturilor media care sunt, negreşit, conştienţi de gravitatea faptelor angajaţilor şi care sunt părinţi la randul lor, astfel încât pot face un exerciţiu de imaginaţie punându-şi pentru o clipă proprii copii în locul copiilor noştri”.

Acesta este apelul de bun simţ – cât se poate, în atare situaţie – lansat de o femeie şi de mamă disperată de-a dreptul de atâta hărţuire şi implicare în viaţa-i proprie. N.M.