Ştirista de la PRO TV vrea acest lucru, pentru că are aceeaşi frizură de mult timp
Andreea Esca, emblema, ca să zicem aşa, ştirilor PRO TV, încă de la înfiinţarea postului, este nu numai o prezenţă constantă a principalului buletin informativ de la PRO TV, ci şi una absolut neschimbată, deşi au trecut mulţi ani de la apariţia sa. Practic, aşa cum ştie şi Esca, ea nu şi-a schimbat niciodată frizura. A avut, cu toate că alte ştiriste de succes s-au metamorfozat de multe ori, aceeaşi pieptănătură, acelaşi look, aceeaşi imagine. Poate pentru că, aşa i s-a impus de către şefi, poate pentru că, aşa a vrut ea. Şi, mai în glumă, mai în serios, Andreea Esca spune că ar merita o „recunoaştere” pentru faptul că a fost constantă atâţia ani înfăţişării care a consacrat-o: „Vreau şi eu în Cartea Recordurilor, că am freza asta de atât de multă vreme şi aş putea să o mai ţin o perioadă”. Se prea poate, dacă insistă şi face demersurile necesare – să fim optimişti, nu? – să auzim în Cartea Recordurilor de Andreea Esca de la PRO TV şi de frizura ei. N.M.