Featured, Showbiz

Andra: După anularea concertelor, la sfârșitul lui 2020, când se va trage linie, se vor vedea pierderile uriașe

Din cauza pandemiei de coronavirus, Andra a trebuit să anuleze concerte în România și în Europa, inclusiv la Sala Palatului. Vedeta a vorbit despre această perioadă și despre donația de 20.000 de euro către spitalul Matei Balș.

Andra a mărturisit că deși nu mai are activitate pe plan muzical și a fost nevoită să își anuleze toate concertele, angajații ei sunt plătiți în continuare.

„Nu am făcut calcule și cred că e prematur să tragem linie. Nu știm cât timp vom sta în izolare, cât va dura starea de urgență. La finalul anului vom putea să tragem niște concluzii, ba chiar și anul viitor, pentru că efectele se vor resimți, probabil, pe termen mai lung. Pot doar să vă spun că îmi susțin angajații de la casa de discuri și colegii de trupă, ca de obicei, chiar dacă nu mai avem activitate”, a declarat Andra pentru revista VIVA!

Cu toate că se confruntă cu pierderi financiare, solista a făcut un gest uriaș, donând 20.000 de euro catre Spitalul Matei Balș și continuă să susțina oamenii cu care lucrează, chiar dacă activitatea a fost sistată.

„Am simțit nevoia să ajut, să mă implic. Știrile mă încarcau negativ, nu aveam stare, aș fi vrut să mă duc într-un spital în care aflam că nu exista personal suficient, dar nu avem cum să fac asta, evident. Nu sunt medic. Așa că am făcut ceea ce puteam, de la distanță. Am donat cu speranța că voi ajuta cadre medicale, dar și pacienți. Este o perioadă în care multa lume dă dovada de solidaritate și empatie și sper ca asta să ne ajute să depășim această perioadă grea”, a mai adăugat Andra pentru sursa citată.

blank