Anamaria Prodan
Showbiz

Anamaria Prodan ar fi fost cerută în căsătorie. Ce inel a primit impresara de la noul iubit

Noul iubit al lui Anamaria Prodan i-ar fi oferit deja un inel de logodnă special, iar una dintre cele mai bune prietene ale impresarei a dezvăluit care sunt planurile celor doi îndrăgostiți.

Denisa Nechifor, una dintre prietenele Anamariei Prodan, a declarat că aceasta deja a primit un inel de logodnă de la noul iubit și că speră ca impresara să fie fericită. Bijuteria are un diamant de 17 karate, iar prețul acestuia ajunge la peste 100.000 de euro.

„Inelul Anei are în jur de 17 karate ca și diamant, este un inel foarte scump, în valoare de peste 100 de mii de euro. Este un inel extrem de valoros și ce pot să vă spun este că nu pot să vă spun nimic. Vă va da ea mai multe detalii, dar vă pot spune că am văzut-o foarte fericită, știu că urmează să plece în câteva vacanțe. Să fie într-un ceas bun!”, a dezvăluit Denisa Nechifor, în emisiunea „Teo Show”.

Anamariei Prodan

Anamaria Prodan, mai fericită ca niciodată

Anamaria Prodan le-a transmis fanilor că noul ei iubit o face foarte fericită, dar că preferă să-l țină departe de lumina reflectoarelor. Ea mai spus că merită să fie iubită după un divorț controversat și că speră ca relația ei cu actualul partener să rămână bună în continuare.

„După 50 de ani de muncă, zic eu că merit să fiu iubită, răsfățată, tratată ca o regină, respectată, iar regele meu este atât de mare, puternic, mândru, deștept, influent, bogat, miraculos, uluitor încât n-aș vrea să sufere restul când l-ar vedea. Și de asta îl țin așa ascuns, și din acest motiv avem convenția asta să trăim frumos, nu în ziar. Vă doresc și vouă măcar o unime din fericirea și liniștea pe care mi le-am căpătat eu”, a mărturisit Anamaria Prodan, pentru un post TV.

De curând, Anamaria Prodan a postat pe rețelele de socializare și o poză cu noul iubit, dar și cu un buchet imens de trandafiri pe care l-a primit de Ziua Îndrăgostiților. Ea i-a spus pe Instagram partenerului său că îl iubește enorm.

blank