Mircea Coșea
Economic

Analistul economic Mircea Coșea trage un semnal de alarmă: România, la un pas de colaps economic îngrozitor

Analistul economic, Mircea Coșea trage un semnal de alarmă avertizând guvernanții că România poate întra într-un colaps economic „îngrozitor”, dacă nu se iau măsuri concrete de protecție împotriva exploziei prețurilor, în contextul în care măsurile de protecție pentru populație, în ceea ce privește plafonarea și subvenționarea facturilor la gaze și energie se va finaliza la începutul primăverii.

Mircea Coșea prcizează că Anul 2022 va fi foarte greu în prima lui parte după terminarea primăverii. Intrarea în vară va fi foarte grea. Eu sunt foarte mulţumit că domnul ministru al Energiei spune că nu îţi va permite nimeni să îşi bată joc de români, dar trebuie să şi facă ceva în perioada asta pentru că ne apropiem de martie, aprilie când aceste plafonări nu vor mai fi valabile şi preţurile vor creşte exponențial.

El a precizat că deși măsurile adoptate în regim de urgență de Guvern sunt bune, aplicarea lor este dificilă din pricina birocrației. El spune că abuzurile furnizorilor vor continua și vor fi mulți cetățeni care vor avea mari probleme din cauza facturilor „umflate”.

„De altfel, se adeverește ceea ce spuneam acum o lună şi ceva că legile sunt bune dar aplicare lor este foarte complicată. Multă birocrație, un nivel mic de digitalizare la furnizori şi la distribuitori.

Deci gândiți-vă că greșelile dacă nu chiar abuzurile pe facturi vor continua, ele vor fi din ce în ce mai dese şi asta va crea foarte multe probleme cetăţenilor. Un guvern trebuie să acționeze în funcţie de semnalele economice nu de manifestările din stradă. Cetățenii sunt în mare pericol şi începând de acum câteva zile economia României este în mare pericol, începe să cadă”, a spus analistul economic.

Analistul economic atrage atenția că România poate întra într-un colaps major dacă nu se iau măsuri urgente.

Dacă s-a închis şi fabrica de aluminiu de la Slatina, dacă s-a închis tot ce înseamnă îngrășăminte, dacă au dispărut 240.000 de întreprinderi mici şi mijlocii datorită preturilor la energie înseamnă că în curând economia noastră nu va ma furniza nimic pentru buget. Asta ce însemnă? Înseamnă că intrăm într-un colaps economic îngrozitor. Trebuie luate măsuri urgente”, a spus Mircea Coşea, analist economic, la Antena 3.

blank