Ana Baniciu
Showbiz

Ana Baniciu, marcată de tragedia din Israel. Cui îi este recunoscătoare artista

Ana Baniciu și Edy Kovacs au trăit clipe de groază în Israel, după izbucnirea războiului, ca urmare a atacurilor surpriză ale Hamas. Ce doi au revenit în siguranță în România și au declarat că nu mai doresc să plece prea curând din țară, luând decizia de a-și anula chiar și luna de miere.

Unul dintre cadourile acestora de nuntă a fost o vacanță în Tel Aviv, iar aceștia au avut ghinionul de a se afla în oraș la izbucnirea războiului din Israel. Ca răspuns la atac, țara a lansat un baraj de atacuri aeriene asupra fâșiei Gaza. Ana Baniciu a povestit despre clipele de groază trăite.

Ana Baniciu a povestit pe larg momentele de groază din timpul vacanței.Prezentă la evenimentul organizat de Dr. Dana Miricioiu, cu ocazia inaugurării clinicii sale din Herăstrău, artista a oferit un interviu plin pe emoție pentru Cancan.ro. Fiica lui Mircea Baniciu a reușit să scape împreună cu soțul din calvarul din Israel, iar acum este fericită că are parte de liniște la noi în țară.

Întrebată cum a trăit momentele complicate din Israel, artista a spus că este recunoscătoare pentru că a ajuns teafără în țară, și nu înțelege cum pot exista asemenea atrocități în 2023:

„Am învățat să apreciez mai mult pacea și liniștea, să apreciez România, că noi suntem aici în siguranță, momentan. Îi mulțumim lui Dumnezeu că nu se aud sirene în România și în București. A fost o experiență grea, pe care nu vreau s-o mai retrăiesc. Îmi pare rău că se întâmplă asta în anii ăștia ai noștri. Îmi pare rău că ai noștri copii vor trăi chestia asta urâtă. Sper să se termine cât mai repede. Noi nu știm, până nu ești acolo să simți energia aia, evident că noi n-am simțit tot ce se întâmpla rău, dar e o energie aparte”, a declarat aceasta.

Sunetul de război al sirenelor a înspăimântat-o cel mai rău pe Ana Baniciu:

„Pentru că este un oraș de oameni terorizați, o țară întreagă de oameni care sunt speriați, acolo e o energie foarte dură. Și e un aer greu de respirat, iar sirenele alea, ăla e sunetul de război, a fost ceva crunt de trăit. Zilele astea ne-am uitat continuu la televizor, pe toate canalele de știri, să vedem ce se mai întâmplă, și e dramatic. Îmi pare foarte rău că mor atât de mulți oameni nevinovați. Mi se pare total nedrept, dar în general viața mai e și nedreaptă”, a mai spus aceasta.

Ana Baniciu

„A trebuit să alergăm spre buncăre pentru a ne adăposti”
Mircea Baniciu a asistat la drama trăită de fiică și ginere:

„Nemaitrăind asta, am asociat momentele pe care le-am trăit în momentul ăla cu momentele când vine un cutremur. Nu știi, cade, nu cade, continuă, o să-ți fie mai rău, sunt secundele alea de adrenalină când nu-ți dai seama. Adică până să coborâm în buncăr, nu știam dacă o să auzim exploziile. Primele explozii, de dimineață, le-am auzit în apartament, adică au explodat deasupra noastră. Îți dai seama ce sentiment, pentru că noi nu știam, treziți din somn, că ele nu cad. Noi am crezut că ele au căzut undeva pe acolo. Așa se auzeau”, a spus artista marcată de evenimentele trăite.

Ana Baniciu a spus că tatăl ei nu era la curent cu situația în care se afla ea, până când a fost informat de o televiziune:

„Tata nu a știut. Am preferat să nu-i spun, până când l-a sunat cineva de la o televiziune. Cert e că pe seară m-a sunat el, l-am sunat pe cameră, vorbeam cu el și în timp ce vorbeam cu el, au început sirenele. Și a văzut fix momentul ăla de panică, când noi trebuia să alergăm spre buncăre. Era pe cameră și nu-i venea să creadă. Am zis «Mircea, trebuie să-ți închid»!”

blank