Alocaţiile copiilor
Featured, Social

Alocaţiile copiilor s-ar putea calcula în funcţie de veniturile părinţilor

Vicepremierul Kelemen Hunor a anunţat că se ia în calcul ca alocaţiile copiilor să fie legate de veniturile părinţilor. Noua lege ar putea fi introdusă din 2023.

Alocaţiile copiilor s-ar putea calcula în funcţie de veniturile părinţilor, a anunţat vicepremierului Kelemen Hunor după şedinţa de luni coaliţiei de gurvernare.

Alocaţiile copiilor s-ar putea calcula în funcţie de veniturile părinţilor. Kelemen Hunor: E o schimbare pe care o sa o discutam

Vicepremierul a declarat că alocaţiile vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2022.

„Noi am propus o schimbare de filosofie, sa o legam de venituri si sa fie deductibila din impozitul pe venit. E o schimbare pe care o sa o discutam si poate o introducem din 2023”, a spus Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Raluca Turcan dezvăluie o realitate cruntă: Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile pentru că părinţii le cheltuie pe altceva
Ministrul Muncii susţine că sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile.

”Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile pe care statul le dă pentru că părinţii sau aparţinătorii le cheltuie pe altceva”, a afirmat ministrul Muncii.

Raluca Turcan este de acord că alocaţiile trebuie să crească, dar vorbeşte şi de alte servicii.

”Da, alocaţiile trebuie majorate şi le vom majora. Va exista un calendar clar, nu doar de dublare, ci de creştere constantă a acestor alocaţii, dar prioritatea noastră acum este ca orice majorare de alocaţii să fie completată şi de alte servicii care sprijină şi copiii şi familiile să iasă din sărăcie”, a precizat ministrul.

”Dacă sunt familii care triesc din alocaţie, acestea trebuie sprijiite, fie cu asistenţă socală mai bună, de calitate, fie cu găsirea de locuri de muncă”, a mai adăugat Raluca Turcan.

Deputatul liberal Florin Roman declara recent că ”foarte mulţi din zona rurală fac mulţi copii şi alocaţia devine principala formă de sursă de venit a familiei, care nu se duce în educaţia copilului”. Roman afirmă că banii ajung în zona consumului de alcool şi tutun, iar oferirea de tichete pentru aliente călătorie, îmbrăcăminte ar putea fi o soluţie bună.

blank