Featured, Ultima Ora

Alina Gorghiu a demisionat de la conducerea PNL

Alina Gorghiu și-a anunațat demisia din funcția de conducere a PNL și susține că a discutat despre acest lucru încă de ieri. “Am avut înca de ieri discutii cu colegii mei şi i-am informat că pentru mine nu există alt gest decat depunerea mandatului”, a spus Gorghiu.

“Doresc, în primul rând, să mulțumesc, încă o dată electoratului de dreapta pentru voturile pe care ni le-a acordat. Cred în continuare că oferta electorală a PNL a fost una bună, atât în ceea ce privește candidaturile, cât și în privința programului electoral.
Cu toate acestea votul a fost covârșitor Pentru PSD. Le recunoaștem victoria. Au un program de guvernare pe care trebuie să și-l pună in aplicare. Le urez să aibă capacitatea să-și indeplinească toate promisiunile. Noi vom face opoziție și ne vom asigura că viitorul guvern își va respecta promisiunile pentru care a fost votat.
Am avut o discuție cu liderii partidului și i-am informat că nu există alt gest decât depunerea mandatului meu de Președinte. A fost o onoare pentru mine să fiu liderul acestui partid, doi ani de zile. Vă asigur că e un partid puternic care va trece cu bine peste acest nedorit rezultat.

De altfel, și alți lideri din conducerea partidului își asumă demisia.
Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu Președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național.
Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie. Mâine în cadrul BPN se va decide formula de interimat.

Obiectivul este ca PNL să rămână solidar și să devină o opoziție puternică la PSD pentru că știm cu toții cum se comportă PSD la guvernare. Pentru asta, este însă nevoie de o conducere legitim aleasă și de performanță electorală.

A fost o onaore să fiu preşedinte PNL doi ani”, a spus Gorghiu.