Actualitate, Stiri

Alina Bica, interviu din spatele gratiilor.

Alina Bica, fostul procuror-şef al DIICOT, aflată în prezent în arest preventiv în dosarul ANRP, a acordat un interviu în care povesteşte cum decurgeau întâlnirile cu şeful interimar al SRI, generalul Florian Coldea, la ce presiuni a fost supusă în dosarul RAFO şi de ce a ales să nu facă publice toate aceste lucruri.

alina_bica_67406800

Alina Bica este în arest preventiv, dar a acordat un interviu jurnaliştilor de la Antena 3, prin intermediul avocatului, care i-a remis întrebările, la care fosta şefă DIICOT a răspuns în scris.

Alina Bica susţine că s-a întâlnit cu generalul Florian Coldea, pe atunci prim-adjunct al şefului SRI, după ce a fost numită la şefia DIICOT, în iulie 2013, tema de discuţii fiind omul de afaceri Ovidiu Tender. „Erau întâlniri instituţionale. Discuţiile erau lunare, atunci când era termen de judecată în dosarul RAFO-CAROM”, spune Alina Bica, adăugând că îi transmitea generalului Coldea, pe coli A4, părerea sa juridică.

Întrebată cui a cerut protecţie după ce, în timpul desfăşurării anchetei în dosarul RAFO, ar fi primit ameninţări şi interdicţie, Alina Bica a răspuns: „Cererea de protecţie a fost adresată Procurorului General. Au încercat să mă scoată de pe stradă, în decor. Când mă duceam spre RAFO, autoturismul nostru a fost izbit şi scos de pe stradă de o altă maşină. Există un proces verbal în acest sens, în dosarul de urmărire penală”.

Alina Bica adaugă că regretă acum că nu a dezvăluit mai devreme presiunile pe care le invocă şi că nu a demisionat din fruntea DIICOT. „Vreau să subliniez un lucru: nu aveam cui să spun. Am fost colegă de birou cu Nastasiu şi prietenă cu Angela Ciurea şi ştiam cum se susţine cuplul Kovesi-Coldea şi cum se susţin reciproc în tot ceea ce fac. Dacă era alt şef la DNA, aş fi spus. Şi da, îmi pare rău că nu am spus public ce se întâmplă, dar mi-a fost frică. Dovada, dosarul fabricat cu ANRP-ul. Am solicitat informaţii de la SRI, privindu-i pe Andrici, Vişoiu şi Gheorghe Gabriel în 2013. Nu mi-au dat nimic”, a punctat Bica, însă a menţionat că nu şi-ar putea proba afirmaţiile, dacă ar face un denunţ împotriva generalului Florian Coldea.

blank