Alfred Simonis
Featured, Politic

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD: Un Guvern PNL-USR-UDMR ar fi o glumă

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a declarat, joi, că PNL, USR și UDMR nu-și mai pot asigura majoritatea parlamentară. Cei de la minoritățile naționale au anunțat că nu mai susțin un astfel de Guvern, iar grupul care a migrat de la PNL, condus de Ludovic Orban, e mai mare pe zi ce trece, a remarcat social-democratul. În aceste condiții, „să faci un Guvern care eventual ar putea trece în Parlament la două, la trei, la cinci-șase voturi este o glumă”, a spus Simonis.

Simonis susține că PSD ar trebui să dea premierul

Alfred Simonis a declarat că PSD ar trebui să dea noul prim-ministru al României deoarece „suntem cel mai mare și cel mai stabil grup parlamentar și partid reprezentat în Parlamentul României”.

Totuși, precizează social-democratul la RFI, „mai important decât numele sau partidul care să dea primul-ministru este identificarea unei soluții pentru a depăși această perioadă extrem de complicată”.

Simonis declară că PNL, USR și UDMR nu pot face majoritatea împreună
Liderul deputaților PSD a mai afirmat că și dacă s-ar reface coaliția, cele trei partide nu ar reuși să-și asigure majoritatea parlamentară.

„În acest moment, pe calcule matematice clare, nu pe invenții, PNL cu USR și cu UDMR nu mai pot forma o majoritate în Parlament. Cei de la minoritățile naționale au anunțat că nu mai susțin un astfel de Guvern. Aceste explicații pe care le-am văzut în spațiul public avansate de cei de la PNL și anume că grupul care a migrat de la PNL către Ludovic Orban vor vota un eventual Guvern Cîțu este o glumă atât de proastă, încât nici nu știu cum s-o pot interpreta”, a mai afirmat Simonis, pentru RFI.

El a insistat că un Guvern PNL-USR-UDMR nu poate fi învestit nici dacă l-ar vota o parte din grupul minorităților: „De aceea, un astfel de Guvern într-o astfel de situație dificilă este o glumă, să faci un Guvern care eventual ar putea trece în Parlament la două, la trei, la cinci-șase voturi este o glumă, pentru că e nevoie în acest moment de decizii serioase, cu susținere consistentă în Parlament, pentru a putea fi deblocată situația în care ne aflăm”.

blank