Showbiz

Alexandru Papadopol: „Succesul e un afrodisiac”

Alexandru Papadopol este unul dintre actorii care s-au bucurat de un mare succes la public datorita rolurilor sale din telenovelele postului Acasa tv. Avea glorie, bani, activitate intensa si fani cu duiumul. Recent, actorul a vorbit cu sinceritate despre perioada fastă în care juca în seriale şi era adorat de public. 
293699s
Într-un interviu publicat de ziarul Adevărul, Papadopol a mărturisit că îi plăcea să fie admirat de fani, deşi recunoaşte că nu merita un asemenea val de simpatie. „Nu vreau să fiu fariseu, îţi place la început. Vin oamenii la tine, au tot felul de purtări, începi să te consideri special, deşi tu ştiind în sinea ta că nu eşti special. Te ia valul foarte tare. Pentru că tu primeşti o energie pe care ştii că n-o meriţi, dar îţi place. Începi să simţi că tu, de fapt, eşti acolo cu un scop. Succesul e un afrodisiac. E ca la dictatori. Începi să te gândeşti că sigur există un motiv ezoteric pentru care tu eşti în locul ăla şi că poate tu, de fapt, chiar meriţi…”, a declarat actorul. „Când făceam caravanele şi plecam în ţară, veneau oameni şi-mi pupau mâinile, aveam bodyguarzi.
 
E o energie fantastică cea pe care o degajă oamenii atunci când se adună, încep să ţipe, să urle, să plângă, parcă înnebunesc cu toţii. Erau taţi care-şi cărau copiii pe umeri, într-o înghesuială cumplită şi asta ca să te vadă pe tine… să te atingă, să le dai un autograf. Un lucru totalmente nefiresc, pentru că nu făceam ceva care să trimită la un asemenea comportament”, recunoaşte Papadopol. Privind retrospectiv, actorul spune că se simţea ca un star şi acceptă faptul că acum a ieşit din prim-plan, pentru că lumea televiziunii are regulile sale. „Nu mai aveam telefon fix, nu mai puteam să dorm noaptea, eram ca vedetele de la Hollywood. Mă deranja, dar îmi şi plăcea… Însă, ştii ceva, nu mai ţin minte nimic din ce-mi spuneau oamenii, aproape s-a şters totul. În schimb, mi-aduc aminte că m-am întâlnit odată cu Lucian Pintilie la Grădina Icoanei, care m-a felicitat pentru <<Marfa şi banii>>.
 
Asta o să ţin minte toată viaţa! Dar oricum, între timp lumea m-a uitat, au apărut alte vedete, eu sunt bine la mine la teatru.  Dar aşa e normal. Eşti un produs de consum. La televizune eşti doar un produs de consum”, a povestit el. Alexandru Papadopol nu regretă că s-a terminat perioada de glorie a serialelor, nici măcar din perspectiva câştigurilor. „Ştii cum e cu banii? Te fidelizează şi-ţi slăbesc voinţa. Banii veneau pe card întotdeauna vinerea, la ora 4.00, şi te obişnuieşti atât de repede cu asta… Da, a fost o perioadă în care m-am gândit serios ce fac cu banii, dar uite că au trecut mai bine de doi ani şi n-am murit de foame”, a explicat actorul.
blank