Alexandra Dinu
Showbiz

Alexandra Dinu arată mai bine ca niciodată. Secretul actriței pentru o imagine impecabilă, la 42 de ani: „Îmi dau voie să trăiesc frumos”

Alexandra Dinu face parte din categoria femeilor norocoase atunci când vine vorba despre aspectul ei fizic. Deși este mamă a unui băiat în vârstă de 20 de ani, actrița a reușit de-a lungul timpului să își păsteze o imagine tânără.

În cadrul unui interviu acordat recent, Alexandra Dinu a dezvăluit o serie de elemente ce o ajută să se mențină într-o formă de invidiat.

Alexandra Dinu nu are o rutină specială în ceea ce privește aspectul ei

Fiind una dintre cele mai plăcute prezențe feminine din showbiz, datorită naturaleții și a eleganței de care dă dovadă, se poate crede că Alexandra Dinu este adepta unor diete stricte sau că petrece multe ore în sala de sport. În schimb, vedeta susține că nu face nimic special în acest sens, ci din contră, se bucură din plin de tot ceea ce îi oferă viața.

„Nu am niciun secret, chiar nu. Chiar îmi dau voie să trăiesc frumos și să mă bucur de mâncare și de tot. Și sport fac destul de puțin, nu fac nimic deosebit. Cred că, da, am o genă bună. Nu știu, mama, bunica. Sper bunica, pentru că bunica era foarte bine și la 70 și ceva de ani”, a declarat Alexandra Dinu, potrivit Viva!.

Alexandra Dinu are o relație foarte deschisă cu fiul ei

Actrița Alexandra Dinu este extrem de implicată în creșterea fiului ei pe care îl are din mariajul cu Adrian Mutu. Mario are în prezent 20 de ani, iar actrița face eforturi să aibă o comunicare cât mai deschisă și empatică cu acesta.

„E mai greu de gestionat relația cu un tânăr adolescent, însă încerc să mă gândesc că am trecut și eu pe acolo și încerc să înțeleg chiar și lucrurile care îmi sunt mai greu de înțeles. N-aș fi o mamă dacă n-aș da sfaturi și cred că e normal să-mi spun părerea cu privire la învățat, la sport, atunci când îmi cere părerea mai ales, că dacă nu e dorită părerea, e mai greu să ți-o exprimi”, a mărturisit fosta soție a lui Adrian Mutu.

„Eu n-am cum să-i impun ceva, mai ales că e mare, adică oricum are 20 de ani. Știu cât e de simplu să impui, dar părerea o să mi-o spun toată viața. Eu sunt foarte legată de mama mea, vorbesc cu ea, îi cer sfaturi și îmi place să aud părerea ei. Vreau să mă bucur de ea cât de mult pot, căci mamele sunt prețioase”, a mai precizat actrița.

blank