Actualitate

ALERTĂ! Tânțarii care transmit Zika au ajuns în România

Conducerea Ministerului Sănătății a transmis Primăriei Capitalei o adresă prin care atenţionează că trebuie să aibă în vedere, atunci când îşi pune în aplicare programul anual de combatere a țânțarilor și muștelor, un program de combatere a ţânţarilor vectori care transmit virusul Zika. Ministerul Sănătății afirmă că  existenţa țânțarilor este ”demonstrată şi documentată şi în Municipiul Bucureşti” de către specialiştii Institutului Cantacuzino.

Invocând acest pericol, Primăria va atribui un contract de dezinsecţie fără licitaţie, motivând că ultimul contract, încheiat încă din 1996 cu o firmă, al cărui tarif ridicat a fost criticat public, a expirat în decembrie, iar delegarea gestiunii acestui serviciu impune 8 etape, dintre care în 6 ani a fost parcursă una singură.

 „A fost atenţionată Primăria Generală a Capitalei să-şi revizuiască planul anual de combatere a ţânţarilor în municipiul Bucureşti, astfel încât să fie asigurată folosirea substanţelor active (larvicide şi insecticide) şi pentru combaterea ţânţarilor din specia Aedes albopictus (vectori pentru transmiterea virusului Zika) a căror existenţă a fost demonstrată şi documentată şi în Municipiul Bucureşti de către specialiştii din Institutul Cantacuzino.

S-a recomandat intensificarea măsurilor de desţânţărizare în zonele cunoscute a fi posibile locaţii de înmulţire a ţânţarilor (parcuri, lacuri etc, inclusiv depozitele de anvelope), cât şi în jurul celor două mari spitale de boli infecţioase din Bucureşti (Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş şi Spitalul Clinic Dr. Victor Babeş) în care există posibilitatea internării cazurilor suspecte de infecţie Zika de import, pentru a preveni răspândirea virusului în populaţia de ţânţari autohtoni.

blank