Actualitate

Alerta: Rusia a mobilizat mii de militari la graniță

Mai mult de 7.500 de militari din forțele de rachete și de artilerie ale armatei ruse participă începând de vineri la o serie de manevre organizate în partea de vest și de est a țării, în regiuni de la frontiera Federației Ruse cu țări din Europa de Est, statele baltice și China.
Rusia a testat cu succes
Aproximativ 5.000 de militari, drone și 1.000 de tunuri de artilerie și lansatoare de rachete au fost desfășurate în mai multe poligoane din Districtul Miliar Vest, care acoperă regiunile centrale și de nord-vest ale țării la frontiera cu Uniunea Europeană și enclava Kaliningrad.
Alți 2.500 de militari, de asemenea din forțele de artilerie și de rachete, au început vineri manevre în regiuni din Orientul Îndepărtat.
De anul trecut, Moscova și-a crescut substanțial numărul de teste cu arme nucleare, precum și pe cel al manevrelor militare la granița cu UE și în alte regiuni ale țării.
 
De asemenea, NATO și Statele Unite și-au consolidat prezența în Europa de Est și țările baltice și și-au anunțat planurile de a continua în această direcție.
Potrivit sursei citate, relația dintre Rusia și Occident traversează una dintre cele mai grave perioade din ultimele decenii, fără precedent de la războiul rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza ucraineană.
Atât Kievul, cât și Occidentul acuză Rusia de susținerea separatiștilor proruși cu arme și chiar cu trupe în estul Ucrainei, scena unui conflict armat din aprilie anul trecut.
blank