Alertă în toată Europa
Actualitate

Alertă în toată Europa! Serviciile de informații avertizează: Risc major pentru toate statele

Alertă în toată Europa! Serviciile de informații atrag atenția asupra unui pericol uriaș care există la nivel european. Ele anunță vulnerabilitatea tuturor statelor de pe continent.

Alertă în toată Europa! Risc major de atentate

Alertă în toată Europa! Statele europene se confruntă în această perioadă cu un risc major de atentate în contextul războiului izbucnit între Israel și gruparea Hamas. Ultimele atacuri, din Franța și Belgia, dovedesc acest lucru.

Vă amintim că un rus în vârstă de 20 de ani a ucis un profesor din Arras în numele Statului Islamic. Peste doar câteva zile, luni, un tunisian a ucis doi suedezi din Belgia, inspirat de aceeași grupare. În aceste contexte tragice, preşedintele francez Emmanuel Macron a precizat că „toate statele europene sunt vulnerabile”. El a tras totodată atenția asupra pericolului revenirii terorismului de origine islamistă.

Suedia s-a confruntat în această vară cu o serie de incendieri ale Coranului care i-au înfuriat pe islamiști.

„Niciodată în istoria recentă Suedia şi interesele Suediei nu au fost atât de ameninţate ca astăzi”, a declarat pe acest subiect și prim-ministrul suedez Ulf Kristersson.

Specialiștii vorbesc despre un adevărat efect al „bulgărelui de zăpadă”, care riscă să genereze în viitorul apropiat noi atentate. Această informație este susținută de un comunicat al Ministerului israelian de Externe. Acesta anunța că Hamas apelează la toţi susţinătorii grupării, pentru a organiza o „zi a furiei” împotriva israelienilor şi evreilor.

În ciuda acestui fapt, atacurile din Franța și Belgia nu au vizat israelieni şi evrei. Totuși, în clipul de revendicare a atacului, ei amintesc de conflictul din Israel.

„Indivizii deja radicalizaţi care sunt înclinaţi spre violenţă vor fi motivaţi de violenţă, indiferent dacă sunt sau nu apropiaţi de Hamas”, a precizat Hans-Jakob Schindler, director al ONG-ului Counter-Extremism Project (CEP), citat de AFP.

Serviciile de securitate ar trebui să stopeze acest „efect de bulgăre de zăpadă”

Cu cât apar mai multe informații pe rețelele sociale despre aceste atacuri, cu atât apar mai mulți simpatizanți.

„Este probabil ca aceste atacuri să fie urmate de alte câteva, într-un efect de bulgăre de zăpadă. (…) Până acum, toate par să fi fost comise de un actor singur şi nesofisticate. Dar acest lucru s-ar putea schimba”, anunță Tore Hamming, analist în cadrul Centrului Internaţional pentru Studiul Radicalizării din Londra.

O magistrată europeană, a declarat sub protecția anonimatului, că serviciile se tem de refacerea vechilor rețele teroriste.

„Serviciile se tem de reconstituirea reţelelor. (…) Există impresia că ne aflăm oarecum într-un asemenea moment”, spune ea.

Între timp, Italia a anunțat că și-a sporit măsurile preventive împotriva acestui tip de atacuri, pe când Spania susține că a sporit protecția „în apropierea locurilor de interes precum sinagogi”.

Acestea nu se petrec doar în Europa. Un angajat al ambasadei Israelului în China a fost atacat la Beijing săptămâna trecută. În SUA, o femeie musulmană a fost înjunghiată alături de un băiat de şase ani, în apropiere de Chicago. Făptașul, un bărbat de 71 de ani, are legături cu războiul dintre Israel şi Hamas, potrivit autorităților americane.

blank