Featured, Medical

Al doilea deces din cauza gripei în 2018. Este vorba de un băiat de 15 ani, din județul Sălaj

Al doilea deces din cauza gripei în 2018. Este vorba despre un băiat, în vârstă de 15 ani, din județul Sălaj, care avea gripă de tip B și nu fusese vaccinat, a anunțat Centrul Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile. 

Primul deces din cauza gripei în sezonul 2017-2018 a fost la începutul acestui an. Este vorba despre o femeie în vârstă de 69 de ani, din Bucureşti, care avea gripă de tip B, dar și alte boli și care nu fusese vaccinată antigripal.

În săptămâna 8-14 ianuarie, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic, IACRS şi pneumonii) a fost de 74.953, cu 61% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (48.546). Dintre cazurile noi, 22 au fost infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 19 mai multe faţă de săptămâna anterioară și cu 5 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

În sezonul precedent au fost 9 decese din cauza gripei, toate cu virus gripal tip A H3.

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI şi până la data de 14 ianuarie 2018, au fost confirmate în laborator 50 cazuri de gripă: 12 de tip A H1, 4 de tip A H3, 16 de tip A, nesubtipat şi 18 de tip B.

Până în 14 ianuarie au fost vaccinate antigripal 702.401 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

blank