Social, Stiri

Ajutoarele din fondurile europene, duse acasă la cei care nu se pot deplasa

 De luni, circa 12.000 de persoane primesc produse alimentare din stocurile europene

4008_NpAdvHover

Aproape 12.000 de locuitori ai sectorului 2 primesc începând de luni, 30 septembrie, produse alimentare care provin din stocurile comunitare de intervenţie destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, puse la dispoziţie prin intermediul Primăriei Sectorului 2 – Direcţia Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2.

Produsele alimentare vor fi distribuite către persoanele beneficiare sau reprezentanţi ai acestora, în trei spaţii amenajate în: strada M.I. Glinka nr. 7 – Centrul Glinka; şoseaua Pantelimon nr. 255 – Centrul Pantelimon şi bulevardul Gării Obor nr. 12 – Centrul Obor.

Programul de funcţionare al centrelor în care vor fi distribuite produsele, va fi în zilele de luni până joi, între orele 7.00-19.00, urmând ca, în zilele de vineri, să se realizeze aprovizionările săptămânale.

Pentru a se evita aglomeraţia la ridicarea ajutoarelor, s-a decis împărţirea distribuirii acestora pe săptămâni, în funcţie de numele de familie al beneficiarilor, astfel:

– în săptămâna 30 septembrie – 4 octombrie vor ridica alimente persoanele cu nume de familie de la A la C,

– în săptămâna 7 – 11 octombrie  vor ridica alimente persoanele cu nume de familie de la D la L,

– în săptămâna  14 – 18 octombrie  vor ridica alimente persoanele cu nume de familie de la M la P,

– în săptămâna 21 – 25 octombrie  vor ridica alimente persoanele cu nume de familie de la R la W.

Pentru persoanele nedeplasabile care vor beneficia de ajutor, primarul Neculai Onţanu a decis să fie asigurat transportul la domiciliu, pe baza programării telefonice prealabile la numărul 031.405.89.70. Programările telefonice se vor înregistra de luni până joi, în intervalul orar 9.00-16.00, iar vineri între orele 9.00 – 14.00.

Potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 600/2009, se vor distribui produse alimentare pentru aproape 12.000 persoane din sectorul 2, înregistrate pe listele de distribuţie, din care: 11.516 persoane cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, aflate în evidenţa Primăriei Sectorului 2; 140 titulari şi membrii de familie având stabilit dreptul la venitul minim garantat, aflate în evidenţa Primăriei Sectorului 2; 310 persoane care beneficiază de prevederile legislative referitoare la eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, pe baza listelor transmise de Direcţia Generală de Asistență Socială a Municipiului Bucureşti (D.G.A.S.M.B.)

În cadrul Programului European Anual de Distribuţie (PEAD) de ajutoare pentru persoanele cele mai defavorizate din România – 2013, Primăria Sectorului 2 va distribui următoarele cantităţi de produse: făina, 30 kg/ persoană (30 pachete); mălaiul, 20 kg/ persoană (20 pachete); pastele făinoase, 1 kg/ persoană (2 pachete); uleiul, 7 litri/ persoană (7 sticle); roşiile în suc propriu, 2,4 kg/ persoană (3 cutii); zacusca, 1,2 kg/ persoană (3 cutii); conserve carne de porc, 1,2 kg/ persoană (4 cutii); mierea, 0,500 kg/ persoană (2 borcane); zahărul, 4 kg/ persoană (4 pachete). Prin urmare, fiecare persoană va beneficia de produse alimentare alocate în cantitate de 67,3 kg.

Conservele carne de porc vor fi disponibile abia în luna noiembrie 2013, conform graficului de livrări pentru Municipiul Bucureşti, stabilit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

 

 

blank