Featured, Social

Ai fost victimă a mineriadei din 1990? Află ce trebuie să faci pentru a cere despăgubiri

Mai mulți cititori din București, dar și din alte localități, care susțin că au fost bătuți sau au suferit diverse traume în timpul mineriadei din 1990, ne întreabă cui trebuie să se adreseze pentru a solicita despăgubiri. Av Adrian Cuculis face precizările necesare, pentru libertatea.ro. Dupa 27 de ani de asteptare, probabil cel mai vechi dosar de pe rolul parchetelor din Romania, “Dosarul Mineriada”, a ajuns în instanță.

Cei care au fost implicați în procesul mineriadei din 1990 vor primi citații, pentru camera preliminară, în vederea ridicării de excepții și formulării de pretenții. Mulți s-au înscris ca parte civilă, încă de la depunerea plângerilor penale. Dar, dacă te numeri printre aceștia, acum este necesar să verifici cu atenție dosarul, alături de cineva specializat, fiindcă “Dosarul Mineriada” are 412 volume, a câte 300 de file/volum și un rechizitoriu gigant, de peste 2000 de file.

Probele necesare

 Constituie probă orice dovadă care te plasează, fie și în trecere, prin locul unde s-a desfășurat mineriada. De asemenea, la vremea respectivă, spitalul MAI a făcut internări pe bandă rulantă, astfel încât, cu certitudine, există o fișă de internare pentru cei ce au ajuns în spital. Dacă ai fost internat și nu mai găsești fișa, solictă un duplicat. Probatoriul poate consta și în martori la evenimente, în înregistrări video din zilele mineriadei, depozițiile personale, dar și orice altă probă care te identifică.

Cine va acorda despăgubirile

Mulți cititori întreabă de unde își vor putea încasa despagubirile și dacă poate să raspundă statul pentru plata acestora. Ei bine, în mod cert, cei ce au dat comenzile care au dus la decese și vătămări corporale nu au acționat individual, ci în calitățile pe care le dețineau la vremea respectiva. Potrivt Art Art. 86, din Codul penal, “persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara, în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces (…) se numeşte parte responsabilă civilmente”. In cazul de față, este vorba de Statul Roman și se va vedea prin ce instituții va răspunde pentru plățile stabilite. Cu siguranță, Ministerul Finanțelor va fi chemat în garanție.

 Pentru ce sunt urmăriti cei posibil vinovați 

În dosarul 1752/1/2017, în care reprezentăm victime ale mineriadei din 1990, discutăm despre prevederile Art. 439 Cod penal- Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii: Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea unor persoane, supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane, persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional, alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

blank