AFP
International

AFP. China cere legături mai strânse cu Germania / Berlinul ar vrea să se desprindă dar nu prea poate

Premierul chinez Li Qiang, aflat marți într-o vizită la Berlin, a făcut apel la o cooperare economică mai strânsă cu Germania, care încearcă să își reducă dependența de gigantul asiatic, potrivit AFP.

„Relansării economice globale îi lipsește o dinamică de creștere. China și Germania, ca națiuni mari și influente, ar trebui să colaboreze și mai strâns pentru pace și dezvoltare în lume”, a declarat Li Qiang la o conferință de presă cu cancelarul german Olaf Scholz.

AFP, oficialul chinez a dat asigurări că Beijingul acordă „o mare importanță legăturilor dintre UE și China și ar dori să colaboreze cu Germania pentru a promova aceste legături”.

Cancelarul l-a primit pe premierul chinez pentru discuții delicate, în contextul unei reajustări a diplomației germane față de China, care rămâne principalul său partener comercial.

Marți, Comisia Europeană și-a dezvăluit strategia pentru a răspunde mai energic la riscurile la adresa securității sale economice, având în vizor în special China.

Germania adoptă acum un ton mai critic față de gigantul asiatic decât în trecut, în special în epoca fostului cancelar Angela Merkel, când Germania căuta în primul rând să își consolideze relațiile comerciale cu China.

Parteneriate „echilibrate”

Prima economie europeană dorește să își diversifice partenerii pentru a „reduce riscurile” asociate cu dependența sa excesivă față de China, dar nu se poate lipsi de piața chineză, care este crucială pentru puternica sa industrie.

Iar drumul spre o mai mare suveranitate este încă lung, având în vedere dependența țării de China pentru materialele legate de tranziția energetică și pentru componentele electronice.

„Germania mizează pe o lărgire a relațiilor economice în Asia. Nu vrem să ne închidem în fața unui singur partener, ci dorim parteneriate echilibrate”, a declarat Olaf Scholz în timpul conferinței de presă, asigurând totodată că Berlinul nu are „niciun interes” să se izoleze economic de China.

blank