Afacerist
Actualitate, Featured

Afacerist din Dolj, amenințat, de amantul soției, cu pistolul, în fața casei

Un afacerist din Filiași, de 52 de ani, a fost amenințat cu pistolul, chiar în fața locuinței sale. Totul s-a întâmplat în timpul unui scandal pe care l-a avut cu un alt bărbat, de 38 de ani, din Brădești. Se pare că cei doi s-au certat din cauza unei femei.

Afacerist din Dolj, ameninţat cu pistolul în faţa case sale de către amantul nevestei. Incidentul a avut loc în Filiaşi, judeţul Dolj. Bărbatul ameninţat cu pistolul are o firmă de transport persoane, iar cel cu care a intrat în conflict este un fost angajat, cu care soţia patronului ar avea o relaţie, scrie GdS.

Afacerist din Dolj, ameninţat cu pistolul

„Trăia cu nevastă-sa, toată lumea a auzit. Băiatul ăsta e mai tânăr şi nevasta patronului a plecat după el prin Italia. Acolo se aude că au avut o relaţie împreună. Din câte am înţeles, fostul angajat s-a întors acasă şi a mers acasă la patron să o caute pe iubită, dar a dat nas în nas cu soţul”, povestesc localnicii. Cei doi au început să se certe şi să-şi arunce vorbe grele unul altuia. La un moment dat, fostul angajat a scos un pistol şi a tras un foc în plan vertical. Patronul a sunat imediat la 112.

Polițiștii fin Filiași au intervenit, însă cel care amenințase cu pistolul fugise de la locul scandalului. „În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat de 52 de ani, din Filiaşi, cu privire la faptul că a fost ameninţat cu un pistol. La fața locului s-au deplasat imediat poliţiştii, care au stabilit faptul că, pe o stradă din Filiaşi, în faţa locuinţei apelantului, între acesta şi un bărbat de 38 de ani, din comuna Brădeşti, a izbucnit un conflict verbal, în urma căruia, cel din urmă ar fi executat cu o armă un foc în plan vertical, după care ar părăsit locul faptei. Nu au fost înregistrate victime”, au anunţat reprezentanții IPJ Dolj.

Polițiștii l-au găsit pe cel vinovat și au deschis un dosar penal pe numele acestuia. Bărbatul de 38 de ani este acum cercetat pentru ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi.

blank