România
Actualitate

Afacerea care înflorește în România: muncitori aduși din țările afro-asiatice. Statul nu câștigă decât probleme

Muncitori aduși din țările afro-asiatice în România. Cu siguranță că ați văzut tineri și tinere din Bangladesh, Pakistan, Nepal, Sri Lanka sau Thailanda muncind în restaurantele și localurile românești, pe șantiere, în spălătoriile auto sau în magazine. Sunt aduși aici printr-o afacere de care știu mulți, dar e de neoprit se pare.

Muncitori aduși din țările afro-asiatice în România. Mulți dintre românii care ocupau joburi-le mai sus amintite au ales să lucreze în străinătate, că sunt mai bine plătiți. Piața muncii are de suferit. Așa că a apărut ideea afacerii de intermedire pentru locuri de muncă cu muncitori aduși din țările afro-asiatice. Ca pe vremuri „importul” de bone thailandeze!

Muncitori aduși din țările afro-asiatice în România

Mai mult de 30% dintre muncitorii asiatici din România lucrează în construcţii, HoReCa şi comerţ, se arăta într-o statistică recentă dată publicității.

La sfârșitul lunii aprilie, Ziarul financiar prezenta niște cifre despre forța de muncă asiatică, adusă în România prin firme private de recrutare. Numărul muncitorilor asiatici integraţi pe piaţa locală a muncii era de 65.441 de persoane, iar în cele trei sectoare de activitate lucrează, cumulat, mai mult de 22.500 de asiatici. Restul? Persoane în tranzit către Occident, cu acte și avize de muncă în România în buzunar.

În 2022, firmele românești au angajat 100.000 de lucrători străini, atingând contingentul maxim stabilit de către guvern, așa cum reiese din datele de la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Cei mai mulți lucrători străini admiși în România anul trecut au venit din Bangladesh (29.282), Nepal (16.407), Pakistan (12.862), Sri Lanka (10.290), India (7.401), Turcia (6.642), Egipt (2.364), Maroc (2.191), Vietnam (2.139, alte cetățenii (10.422).


Firmele de recrutare lucrează pe comision

Nu e foarte greu să începi o afacere cu intermediere de forță de muncă din străinătate. Iată de ce trebuie să dispună legal patronul unui astfel de SRL:

Agenţii de ocupare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, aşa cum acestea vor fi precizate în metodologia de aplicare a prezentei legi;

Citește și  Erdogan, un pericol pentru Europa! Amenință cu milioane de imigranți

au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă, au organizat o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor;

au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate, după caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă, sunt înregistraţi la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi au sediul.

De la surse care au lucrat în domeniu am aflat că muncitorii afro-asiatici plătesc un comision firmelor de recrutare. Cam 1.000 de dolari sau euro, uneori mai mult. Străinii știu că vor fi plătiți cu 300 de euro în România, mult peste ce ar câștiga în țara lor lunar. Și cei mai mulți dintre ei știu că nu vor sta mult la serviciu în România căci scopul lor este să migreze spre țări mai dezvoltate din Europa.

România e doar o haltă spre Occident

Autoritățile știu că jumătate din persoanele care vin în ţara noastră să lucreze pleacă în scurt timp, în mod fraudulos, în alte state din Occident. Plătesc călăuze care-i scot ascunși în tiruri sau trec frontiera pe jos spre Ungaria.

Doar când sunt prinși intervine cercetarea penală. Firmele de intermediere nu au însă nicio responsabilitate, iar dacă se constată vreo vină în întocmirea contractelor, legea prevede doar amenzi între 5.000 și 15.000 de lei.

Situația de fapt o recunoaște inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, chestor de poliție Bondar Marin. Într-un interviu la Radio România Actualități, acesta a spus că din numărul total de migranți, 60% sunt intrați cu drept de muncă în România, după ce au cerut să lucreze aici, dar de fapt ei doresc să ajungă afară.

Românii vor bani mulți de la angajator și nici comision nu dau

Citește și  Schimbări Bacalaureat 2017 - Vezi calendarul complet și modele de subiecte!

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Arad, Marinel Henţeş, spune că, pentru a aduce muncitori străini, firmele de intermediere trebuie să anunțe AJOFM cu privire la posturile disponibile.

Marinel Henţeş a declarat reporterului RRA: „Am observat un lucru foarte important, că majoritatea din cei care importă masiv forță de muncă îi pierd. Aproximativ pe jumătate îi pierd, pentru că dispar și nu-i mai găsesc și ajung prin Europa sau pe unde ajung. Iar cei care rămân mai stau o perioadă și lucrează destul de puțin în România, după care și ei se orientează”.

Patronii români nu fac mare lucru cu acești angajați, deci nici taxele către stat nu sunt semnificative. De câștigat bani câștigă doar intermediarii și, apoi, călăuzele care le arată drumul spre Occident.

Discriminarea muncitorilo români

Directorul Marinel Henţeş este de părere că există o discriminare împotriva muncitorilor români, de vreme ce companiile își doresc în mod evident să importe forță de muncă în detrimentul angajării românilor. Iar această opțiune o au din cauza diferenței de salarii.

„Din acest punct de vedere și pentru că noi cunoaștem locurile de muncă vacante și nevoia acestor angajatori, noi le trimitem români, români care în proporție de 95-98% sunt respinși pe motiv că nu corespund postului, cu toate că au aceeași calificare ca și persoanele care sunt importate”, a spus Marinel Hențeș pentru sursa citată.

blank