Editorial

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, două baloane de săpun

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, două baloane de săpun

AdrianaAdriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană sunt ca două baloane de săpun. Pe lângă faptul că sunt două personalități foarte alunecoase, se sparg la primele tensiuni și împroșcă cu vorbe grele unul în celălalt, vrând să demonstreze că rufele lor sunt atât de murdare, încât nu mai au cum să le spele acasă, ci trebuie musai să le ducă la o curățătorie… publică.

Povestea asta se repetă, parcă, la nesfârșit, dar, culmea, lumea încă mai e curioasă de ce se mai poate întâmpla între doi oameni care au la activ deja vreo patru divorțuri și tot atâtea împăcări. E drept, acum scenariul a fost un pic schimbat, condimentat pe alocuri (adică vreo câteva luni) de către cele două personaje venite din afară pentru a evidenția că atât Bahmu, cât și domnul Prigoană sunt încă apți de noi cuceriri, ca doi puștani în care urlă hormonii adolescentini. Lumea s-a cam plictisit de această telenovelă cu final atât de previzibil și are toate motivele să o facă. În primul rând, cei doi nu sunt conștienți, probabil, că acei copii minori nu au cum să înțeleagă că lu’ mami și lu’ tati le place să se joace de-a soțul și soția, apoi de-a amantul și amanta. O altă poveste care se tot repetă este excluderea Adrianei din postul pe care îl ocupă în firmele soțului. Vă este cunoscut scenariul în care, de fiecare dată când se împacă, pleacă repede pentru a se reculege în câte o vacanță?. Dar episodul în care Prigoană o bălăcărește pe mama soacră, pe care o ia apoi sub aripa protectoare, chiar la el acasă pentru a veghea asupra nepoților? Sigur nu ați uitat de scena în care Bahmu vine și stoarce câteva lacrimi în direct la câte o emisiune cu maxim de rating. Apoi, vine pasajul cu împăcarea în care cei doi pozează în cuplul fericit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, minunându-se și ei de cum au putut să ajungă din nou în același punct. Nu știm cum se face, dar în jurul lor mereu sunt unii care îi influențează, de parcă ei ar fi niște adolescenți puerili și cum, după fiecare scandal de acest gen, Adriana se alege de fiecare dată cu un beneficiu consistent, în această categorie intrând și un nou post de moderator/prezentator, pentru că, nu-i așa, îi crește cota de piață în aceste perioade. Presa este și ea sortită unor povești la fel de repetitive. Ce ne mai distrăm când ne ținem după domnul Prigoană, rugându-l să ne dea două declarații și să ne ajute să ne facem mesaria și, în schimb, primim înjurături cu trimitere directă la mamele noastre. Altfel, în campaniile electorale suntem și noi buni de ceva. Atunci, domnul Prigoană ne tratează ca pe niște prieteni, evident, dezinteresat. Și povestea nu se termină aici, pentru că baloanele de săpun se vor sparge mai repede decât v-ați fi așteptat.

R.E

blank