Editorial

Adrian Năstase se autodefinește ca ”naiv”. Îl crede cineva?

Pentru fostul numărul 1 în politica românească, ieșit din scenă pe ușa DNA, adică pentru Adrian Năstase și de la Cornu conducerea României este un joc, așa, ca un poker. Câștigă ăl mai bun la combinații. Acesta este și motivul pentru care se referă la scrutinul pentru alegerea conducerii administrației locale ca la un joc ale cărui reguli se schimbă sau nu în timp ce se joacă: „În 2004, între cele două tururi de scrutin de la prezidențiale, reprezentanți ai societății civile – îi știți, sunt aceiași! – au cerut în numele democrației să fie eliminate listele suplimentare, de fapt, ele să rămână doar în gări și aeroporturi. Rezultatul îl știți – Dreptatea și Adevărul (PD si PNL) au câstigat președinția iar Naivitatea (PSD) a pierdut. Acum se încearcă din nou schimbarea regulilor în timpul jocului, jocul considerându-se că a început – conform Comisiei de la Veneția – cu un an înainte de scrutin. Această schimbare se cere a fi făcută tot în numele principiilor democrației. Fraierii pot crede lucrul asta. În realitate, PNL și PDL și-au schimbat calculele. Rămâne de văzut dacă PSD a învățat lecția”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

Adrian Năstase nu face vorbire despre principiile dreptului constituțional pe care l-a predat mulți ani la facultatea de drept, în privința reprezentativității și legitimității unui primar ales cu, de exemplu, 10 la sută din voturi, PSD nu este avantajat acum de această perspectivă. Fostul președinte PSD nu vorbește nici de ordonanța de urgență care permitea primarilor cu doar trei luni înainte de cel mai important scrutin din România, să se mute de la un partid la altul fără să fie demiși din funcție. Nici aspect nu este favorabil PSD. Probabil că, totuși, naivii ar trebui căutați în altă parte.

blank