Adrian Miuţescu
Actualitate, Featured

Adrian Miuţescu, susţinător al lui Ludovic Orban la şefia PNL, a fost reales preşedinte al organizaţiei PNL Argeş

Adrian Miuţescu a fost ales sâmbătă în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Argeş, fiind un susţinător al actualului lider al liberalilor Ludovic Orban la şefia partidului. Contracandidatul acestuia a fost Radu Perianu, susţinător al lui Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii.

Ludovic Orban a precizat că pentru el Argeşul este un judeţ aparte şi l-a felicitat pe Adrian Miuţescu şi echipa câştigătoare a alegerilor organizaţiei liberale Argeş.

„Îl felicit pe Adrian Miuţescu şi echipa sa pentru câştigarea alegerilor din Organizaţia PNL Argeş. Am dorit să fiu alături de ei, astăzi, pentru că pentru mine Argeşul este un judeţ aparte, în care am venit cel mai des de când sunt membru al Partidului Naţional Liberal, şi care a dat titanii liberali ai istoriei, Brătienii. Am fost aproape an de an la Muzeul Brătianu şi mă bucur că noi, PNL, am reuşit printr-o hotărâre de Guvern să îl scoatem din ghearele Consiliului Judeţean pesedist care îl transformase într-o cârciumă şi am înfiinţat Muzeul Brătianu la Florica, în semn de respect faţă de istorie şi faţă de marile realizări ale Brătienilor. Le-am transmis liberalilor argeşeni că nu mă las până nu vom câştiga acest judeţ. Nu mă las până nu scoatem din ghearele PSD Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Piteşti şi primăriile celor mai importante localităţi. Noua echipă trebuie să înceapă încă din prima zi munca de selectare a candidaţilor, de pregătire pentru viitoarele alegeri, chiar dacă ele sunt în 2024”, a scris Ludovic Orban, sâmbătă pe Facebook.

Alina Gorghiu scria pe Facebook că este nevoie de o reformă la filiala PNL Argeş, iar omul cel mai potrivit pentru acest lucru este Radu Perianu.

„PNL Argeş îşi alege astăzi noua conducere. Cel mai potrivit moment pentru a face reforma atât de necesară, iar şansa nu trebuie irosită! Cea mai mare dezamagire rămâne că PNL nu se poate mândri cu o filială puternică tocmai în judeţul care a dat cei mai importanţi politicieni implicaţi în crearea statului român modern. Sunt argeşeancă şi rezonez cu liberalii de aici, care spun că e nevoie de o schimbare sănătoasă. Cu toţii ne dorim un lider profesionist, loial valorilor liberale, capabil să formeze o echipă puternică şi care să poată face din PNL Argeş un partener serios la proiectul lui Florin Cîţu – PNL2024. Candidaţii se cunosc. Radu Perianu este persoana cea mai calificată să conducă organizaţia. Mult succes, Radu! Susţin şansa PNL Argeş de a fi parte în echipa câştigătoare!”, a scris Alina Gorghiu, vineri pe Facebook.

blank