Actualitate, Stiri

Adevărul despre starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel

Actorul a fost reinternat după transplantul de rinichi, fiind „foarte afectat” de scandalul din ultima vreme

Alexandru_Arsinel

La aproape două săptămâni de la externare după ce a suferit un transplant de rinichi, actorul Alexandru Arşinel s-a reîntors în spital. Potrivit şefului Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, prof. dr. Mihai Lucan, starea de sănătate a actorului s-ar fi înrăutăţit din cauza stresului.

Pentru a se stabili cu exactitate motivul pentru care starea de sănătate a lui Arşinel s-a deteriorat, o echipa de medici, din care va face parte şi specialişti psihologi şi urologi din Austria şi Italia, îl vor supune pe actor unor investigaţii amănunţite.

Pro. dr. Lucan a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului, fiind multiple lucrări care arată că „stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive”.

„O să-i facem consulturi interdisciplinare foarte extinse, inclusiv cu medici din Austria şi Italia. Trebuie să găsim o cale ca el să nu mai rezoneze la mizeria asta umană. Trebuie să găsim motivaţia evoluţiei lui actuale, pentru că nu ţine de transplant. Transplantul merge foarte bine, a fost controlat, intră bine sângele, iese bine, iese bine urina. Este vorba despre o afectare generală. Mă şi mir, e om bătrân, nu s-a mai întâlnit cu lăturile societăţii? Probabil că vârsta sensibilizează oamenii. Cert este că stresul afectează în mod direct evoluţia transplantului. Sunt multiple lucrări citate, care arată că stresul scade imunitatea, iar scăderea imunităţii duce la creşterea toxicităţii medicaţiei imunosupresive şi se pot produce diverse leziuni concomitente, unele grave. O să încercăm să îl readucem pe linia de plutire”, a spus prof. dr. Lucan.

Potrivit acestuia, Alexandru Arşinel ar putea rămâne internat mai multe zile pentru că „sunt analize care nu pot fi făcute imediat”.

Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate “Claudia Safta”, susţine că actorul ar fi beneficiat de tratament preferinţial, acesta ar fi beneficiat de un organ la doar trei zile după ce a fost pus pe lista de aşteptare a transplant renal.

“De ce credeţi că viaţa copilului meu este mai puţin importantă decât viaţa unui om de 70 de ani care nu a făcut nici măcar o zi de dializă?”, acuză acesta într-o scrisoare deschisă. Reprezentantul asociaţiei de pacienţi a menţionat că există „suspiciuni fireşti”, legate de găsirea suspectă a unui rinichi după trei zile pentru o persoană.

Şeful ICUTR a subliniat că în cazul transplantului lui Arşinel nu are nimic de ascuns, nimic de reproşat nici lui, nici echipei sale, şi a susţinut că actorul „are dreptul la o intimitate a suferinţei lui”.

„Este o consecinţă a stresului de care suferă de când a plecat din spital şi a dezbaterilor care nu au substanţă. Copiii care sunt manipulaţi şi mamele manipulate ca să facă o conjuncţie între transplantarea lui Arşinel şi moartea unor bolnavi de insuficienţă renală nu au legătură pur şi simplu. Sunt două tablouri care nu sunt pe acelaşi perete. Dacă se mai iveşte o dată ocazia şi trebuie să îl transplantez pe Arşinel, tot pe el îl transplantez, dacă se potriveşte la fel de bine ca şi data trecută, cu o singură modificare, am să îi şterg numele şi atunci dispare problema”, a menţionat Mihai Lucan.

Şeful ICUTR Cluj-Napoca a precizat că rezultatele analizelor în cazul lui Alexandru Arşinel vor fi fundamentate medical, iar în momentul când va avea informaţii clare despre starea sa de sănătate, le va comunica şi va spune exact care este evoluţia bolnavului pe parcurs. (I.G.)

blank