Adela Popescu, mărturisiri despre revenirea pe micul ecran: „Mă trezeam noaptea…”
Featured, Life

Adela Popescu, mărturisiri despre revenirea pe micul ecran: „Mă trezeam noaptea…”

Adela Popescu a revenit la locul de muncă la doar câteva luni de la nașterea celui de-al treilea copil. Cu toate că nu era pregătită de asta, plecarea lui Cove a determinat-o să nu își lase colegii baltă și să se întoarcă mai fresh ca nicicând.

Cu toate astea, lucrurile nu au fost deloc ușoare, mai ales ca a fost nevoită să își organizeze întreaga familie și rutina sa personală. Într-o mărturisire sinceră, Adela Popescu a spus în mediul online că înainte de a începe munca a fost copleșită de emoții.

Adela Popescu: „Mă trezeam noaptea cu un gol în stomac”
„Înainte să încep emisiunea mă trezeam noaptea cu un gol în stomac… Cum o să fac cu trezirile, cu laptele stocat pentru bebe, cu ora de culcare seara, cu zilele în care cei mici vor sta bolnăviori acasă, cu mine pur și simplu din nou în platou, în emisiune, în fața oamenilor… Mi-au fost necesare trei zile. Astăzi am râs iar de mine, am avut curajul să mă arăt vulnerabilă și plină de defecte. Semn că gata, m-am relaxat”, a scris Adela Popescu, pe contul ei de Instagram.

Adela Popescu, despre plecarea lui Cove de la „Vorbește lumea”
Frumoasa vedetă nu este însă singură la cârma emisiunii de la Pro TV. Cove a fost înlocuit de Bogdan Ciudoiu și Andrei Lăcătuș, două personalități de radio cu mare experiență în lumea divertismentului.

Despre plecarea lui Cove, Adela a vorbit în prima emisiune „Vorbește lumea”, precizând că prietenia dintre ei va rămâne întotdeauna la fel de puternică:

„Știu că vă surprinde lipsa scumpițelului meu Cove, este absolut normal. Toți îl iubim, îl prețuim și îi vom duce lipsa. Te iubim, Cove. Dar viața merge mai departe, iar prieteniile adevărate nu se destramă, tu știi ce spun.”

blank