Showbiz, Stiri

Adela Popescu îi face copil lui Radu Vâlcan

Adela Popescu şi Radu Vâlcan formează un cuplu de patru ani, iar lucrurile sunt cât se poate de serioase.

radu-valcan

Adela a dezvăluit că are un plan bine stabilit, iar până la vârsta de 30 de ani, vrea să devină mamă. Acum are 28 de ani, deci mai e foarte puţin timp.

„Mă consider o femeie în devenire, am avut de mică o proiecţie a cum trebuie să fie o femeie. Am început să mă instruiesc. O femeie nu e împlinită până nu are un copil, îmi doresc foarte mult. Am o vârstă în care poţi să ai, poţi să nu ai. Până în 30 de ani, vreau să fac un copil”, a spus Adela, la emisiunea Click!, de la Prima TV.

Sexul este mult mai puţin important, la fel şi certificatul de căsătorie. Adela nu crede că e nevoie ca părinţii să fie soţ şi soţie.

„E puţin important, e bine să se nască copilul când sunt părinţii căsătoriţi. A avea un copil mi se pare un legământ suprem”, a completat actriţa.

Cât despre relaţia cu Radu, Adela ştie că el e perfect pentru ea, dar are câteva lucruri pe care nu i le-ar ierta: „Nu i-aş ierta înstrăinarea de mine. Nu i-aş ierta infedilitate. Este omul alături de care mă simt cea mai liberă”.

blank